Pagina 1 din 1

AORR REZULTATELE DISCUȚIILOR CU CONDUCEREA MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE pe timpul participării AORR la protest...

Scris: Sâm Mai 11, 2024 9:31 pm
de hfrbu
AORR
REZULTATELE DISCUȚIILOR CU CONDUCEREA
MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE
pe timpul participării AORR la protestul cadrelor militare din 9 mai 2024

​Ca urmare a organizării protestului cadrelor militare în rezervă și în retragere din fața Ministerului Apărării Naționale și a Camerei Deputaților, la inițiativa LAPDM și ROMIL, în data de 9 mai 2024 începând cu ora 12:00 până la ora 16:30, au participat 5.500 de cadre militare (conform comunicatului Jandarmeriei) din majoritatea structurilor asociative, inclusiv din AORR, venind din foarte multe județe ale tării, chiar și în condiții de ploaie și este o datorie de onoare pentru Consiliul Director al AORR și pentru mine personal în calitate de coordonator, să le mulțumim tuturor pentru eforturile făcute de a fi împreună și a demonstra unitate și solidaritate față de revendicările noastre legitime, de eliminare a discrepanțelor și inechităților din sistemul pensiilor militare de stat.
​Așa cum se știe deja, reprezentanții structurilor asociative au fost invitați de către ministrul apărării naționale la discuții pe marginea revendicărilor noastre, în ziua protestului începând cu ora 14:00.
La intâlnire au participat:
- din partea Ministerului Apărării Naționale: Angel Tâlvăr - ministrul apărării naționale, Eduard Bachide - secretar de stat, gl. Gheorghiță Vlad - șeful Statului Major al Apărării, gl.lt. Florin Jianu - seful DGFC, gl.mr. Valeriu Roșu - locțiitorul secretarului de stat, gl.bg. Radu Cipu - șeful DGJ, gl.bg. Costi Spînu, gl.mr. Dragoș Popescu - șeful D. Medicale și col. Bucur - șeful DRP;
- din partea structurilor asociative: gl.lt. Neculai Bahnăreanu și gl.mr. Ion Pâlșoiu - ANCMMR, gl.bg. Nicolae Gropan și col. Dinu și col. Georgeta Gheorghe - LADPM, gl.bg. Marin Alniței - AORR, col. Marian Tudor - ROMIL și Forum, col. Toader - ADMRR, col. Mircea Dogaru - SCMD, col. Lupu – ANP și slt. Marius Apostol - AMVVD.
​Activitatea a început efectiv la ora 13:55 odată cu venirea ministrului apărării naționale care a mulțumit tuturor pentru prezență, amintind că a mai dorit să aibă discuții cu reprezentanții structurilor asociative pe data de 30.04.2024 la orele 9.00, 14:30 și 15:00 și că dânsul și colegii săi sunt deschiși oricând spre dialog, rugând pe reprezentanții prezenți la întâlnire să prezinte solicitările lor.
Precizez că în cele 5 minute de așteptare a venirii ministrului, a existat un dialog acid și pe ton ridicat între Eduard Bachide și o parte dintre reprezentanții structurilor asociative, prin care secretarul de stat a încercat să se disculpe, afirmând că reproșurile la adresa ”omului negru” nu sunt justificate și că el nu a făcut decât să informeze Parlamentul că amendamentul Leoreanu la OUG 28/2024 nu poate fi aprobat pentru că se referă la un articol abrogat din Legea nr. 80/1996 Statutul cadrelor militare (gl.mr. Valeriu Roșu mi-a spus personal, aflându-mă față în față cu acesta că amendamentul Leoreanu la OUG 28/2024 a trecut de comisii, cu toată opoziția lui Eduard Bachide, dar, din motivele menționate deja de secretarul de stat, nu poate fi aplicat).
Gl.bg. Nicolae Gropan a luat cuvântul primul, prezentând o foarte scurtă istorie a discrepațelor și inechităților la care au fost supuși rezerviștii de către MApN, începând cu anul 2010 (neplata ajutoarelor la trecerea în rezervă) și continuând cu ordonanțele de urgență neconstituționale care au anulat dreptul militarilor la actualizarea pensiilor militare de stat conform soldelor de grad și de funcție ale militarilor activi, ajungându-se la o situație inacceptabilă în care s-au creat 3 (trei) armate: a militarilor din timpul Tratatului de la Varșovia, o armată a NATO și o armată a nimănui - cea a militarilor în rezervă și în retragere.
Col. Marian Tudor a răspuns reproșului ministrului apărării naționale afirmând cu documente că în numele reprezentanților structurilor asociative s-au trimis în mai multe rânduri adrese prin care s-a solicitat dialog pe problemele militarilor în rezervă și în retragere, la care niciodată nu s-a răspuns, după care a dat citire, în integralitate, Notei de protest (care conține cele două revendicări asupra cărora s-a convenit, respectiv promovarea unei prevederi legale care să fie aprobată până cel tarziu 7 iunie ac privind actualizarea pensiilor militare de stat cu solda de grad aflată în plată a militarilor activi și a unei prevederi legale care să fie aprobată până cel tarziu 1 septembrie ac privind actualizarea pensiilor militare de stat cu solda de funcție aflată în plată a militarilor activi), pe care i-a înmânat-o ministrului apărării naționale, precizând că, în cazul în care acestea nu vor fi îndeplinite, protestele vor fi reluate de fiecare dată.
Col. Mircea Dogaru a amintit, de asemenea, toare inechitățile și discrepanțele din sistemul pensiilor militare de stat, care afectează major toate pensiile, atât cele ale militarilor, cât și a celorlalte categorii de pesonal din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției (penitenciare) și din servicii, cu încălcarea gravă a Constituției și a legilor organice, afirmând încă o dată că beneficiarii de pensii militare de stat nu au timp să aștepte, în condițiile în care sunt sute de decese lunar.
Ministrul apărării naționale, după ce i-a ascultat pe cei trei antevorbitori, a menționat că dânsul și toți cei de la masă sunt dispuși la dialog și doritori să rezolve problemele militarilor în rezervă și în retragere, prin promovarea actelor normative necesare și i-a rugat pe reprezentanții MapN să ia cuvântul.
Gl.lt. Florin Jianu s-a lansat într-o tiradă acidă și pe un ton din ce în ce mai ridicat, afrmând că știe că este unul dintre cei mai huliți generali, încercând să convingă că cei care greșesc în afirmații suntem noi rezerviștii, afirmând nici mai mult nici mai puțin că ”dacă rezerviștii nu au fost alături de activi atunci când Guvernul a hotârât să mărească soldele de funcție numai cu 5%, față de respul populației active care a beneficiat de 10%, cum ar putea ei să fie solidari cu rezerviștii”. După această tiradă, la care practic gl.lt. Florin Jianu nu a dat niciun răspuns la cele solicitate de ministrul apărării naționale și de reprezentanții structurilor asociative, fiind întrebat de către col. Marian Tudor despre noua lege a pensiilor militare de stat despre care gl.lt. Florin Jianu a spus că este gata în din anul 2019, acesta nu a dat niciun răspuns, dar la finalul tuturor discuțiilor a venit la mine și mi-a arătat un dosar în care era noua lege a pensiilor militare de stat cu toate anexele tehnice, pe care l-am rugat să ne-o timită și nouă spre studiu (evident, nu a dat niciun răspuns).
Așa cum s-a mai menționat și în alte comunicate, consider și eu că ministrul apărării naționale a intervenit de fiecare dată când unii dintre colegii săi a ridicat tonul, fiind realmente un foarte bun mediator al discuțiilor, care au vut momente de exacerbare emoțională.
Gl.bg. Radu Cibu a menționat că problemele revendicate de structurile asociative pot fi soluționate prin amendamente la OUG 26/2024 care să conțină completări la Legea nr. 80/1995 Statutul cadrelor militare și la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, dând citire fostului alin. (2) din art. 11 la Legea 80/1995 și fostului art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Ministrul apărării naționale a deschis un document în care subiectele principale erau subliniate cu marker galben în care erau și alte trei puncte în discuție, probabil primit anterior de la col. Mircea Dogaru, respectiv:
​- plata de către MapN a ajutoarelor la trecerea în rezervă, prin renunțarea la a mai solicita suspendarea acestui drept prin ordonanțele de urgență din luna decembrie;
​- eliminarea impozitării progresive a pensiilor militare;
​- îmbunătățirea asistenței medicale a militarilor în rezervă și în retragere,
la care a rugat asistența să detalieze, precizând totodată, că este nevoie de contribuția asociațiilor rezerviștilor care nu au răspuns la solicitările ministerului.
​Răspunzând la această afirmație și la noile subiecte apărute pe agenda discuțiilor, în numele AORR, i-am înmânat ministrului apărării naționale documentul sintetic întocmit de dl. Col. Constantin Monac precizându-i că în acest document sunt prezentate toate efectele negative ale aplicării ordonanțelor de urgență asupra pensiilor militare de stat, apoi i-am cerut permisiunea să vorbesc punctual, despre:
​​- noul proiect al Statutului cadrelor militare a fost rezultatul colaborării cu structurile asociative în perioada august - octombrie 2021, la care AORR a participat foarte activ, iar de atunci acest proiect de lege stă într-un sertar și noi suntem gata să participam mereu la astfel de îmbunătățiri ale proiectelor de acte normative majore ale MApN: ministrul apărării naționale a fost foarte surprins de această afirmație, dar gl.mr. Valeriu Roșu a confirmat cele spuse de mine;
​​- să nu se mai indoiască nimeni de lipsa de unitate a asociațiilor rezerviștilor pe subiecte de interes major, precum cele de acum, dovada că este așa fiind în sala discuțiilor și chiar acum în stradă: chiar dacă au existat voci din partea reprezentanților MApN că nu este așa, le-am spus că se știe bine că este așa și noi știm bine că de fiecare dată ni s-a spus că fiecare asociație are păreri diferite;
​​- plata ajutoarelor la trecerea în rezervă poate fi efectuată începând cu 01.01.2025 dacă Guvernul și MApN nu mai cer suspendarea acestui drept, suspendare care este reluată obsesiv de 14 ani: ministrul apărării naționale a acceptat că este o soluție, dar acest demers trebuie să fie în atenția noului Guvern care va fi în decembrie 2024 (afirmația gl.lt. Florin Jianu că nu este treaba MApN nu poate fi acceptată, pentru că ministrul apărării naționale este parte a Guvernului și OUG se avizează de către toate ministerele implicate);
- impozitarea progresivă - am prezentat un detaliu din decizia mea de pensie, în care la litera F se menționează ”Stagiul total de cotizare realizat - 50 ani 1 lună 15 zile”, ori dacă într-un document oficial emis de MApN se afirmă că militarii au cotizat la bugetul de stat, cum poate fi acceptată impozitarea progresivă fără ca MApN să stabilească care este partea de contribuție a pensiei militare de stat și care nu este și să se impoziteze numai acea parte a pensiei care reprezintă de fapt recunoștința statului român față de lipsirea militarilor de o parte importantă din drepturile universale, europene și naționale ale drepturilor omului; totodată am reproșat MApN că nimeni nu combate neadevărurile spuse la posturile de TV (l-am nominalizat pe fostul prim-ministru Tudose), precum că militarii nu plătesc contribuții: ministrul apărării naționale a încercat să-l disculpe pe dl. Tudose, iar gl.lt. Florin Jianu a afirmat că pensiile noastre sunt calculate diferit și de aceea nu pot fi considerate pe contributivitate, în aceeași notă și atitudine inacceptabilă care conduce indubitabil la concluzia că nu trebuie să avem așteptari pozitive de la acesta; în completare, col. Ion Toader - ADMRR, a întrebat retoric dacă contribuția noastră de 25% la bugetul de stat pentru pensie nu este contribuție și ce se întâmplă cu această contribuție, iar gl.lt. Florin Jianu a răspuns că este contribuție care se întoarce la MApN pentru plata pensiilor, menținându-și afirmația că pensiile militare de stat nu pot fi considerate pe contribuție pentru că modul de calcul este diferit!!!;
- concluzionînd, față de toate cele discutate, l-am întrebat pe ministrul apărării naționale și pe toți ceilalți reprezentanți din MApN dacă pot face vreo dovadă că în perioada 2021 până în prezent au făcut un singur demers legislativ pentru a rezolva măcar unul dintre cele cinci subiecte, mai ales în condițiile în care ultima discuție a reprezentanților MApN cu reprezentanții structurilor asociative a avut loc pe data de 14.12.2021 când ni s-a promis rezolvarea tuturor problemelor, iar la numai trei zile a fost dată OUG 130/17.12.2021 în care au fost loviți din nou militarii beneficiari ai pensiilor militare de stat și că refuz să cred că unii dintre cei prezenți și astăzi (gl. Florin Jianu și gl. Valeriu Roșu) nu știau de această ordonanță de urgență (tăcere totală).
Mai menționez faptul că la finalul discuțiilor, atunci când gl.lt. Florin Jianu a venit la mine cu proiectul noii legi a pensiilor militare, i-am spus acestuia că dacă noi rezerviștii am fi beneficiat de toate drepturile prevăzute în Legea nr. 223/2015, nemodificată, în situația în care nu ar fi fost discriminarea măririi diferențiate a salariilor militarilor față de civili, cu siguranță ar fi avut sprijinul structurilor asociative pentru că automat și rezerviștii ar fi beneficiat de actualizarea pensiilor militare de stat.
Pentru că timpul era deja depășit și am fi dorit să se termine discuțiile pentru a ne întoarce în mijlocul colegilor aflați afară la protest, col. Marian Tudor a încercat să sintetizeze discuțiile, astfel încât să se stabilească acțiuni concrete pentru următoarea perioadă, care să fie comunicate colegilor. Două concluzii sunt demne de a fi menționate cu titlul de realizări concrete:
​- depunerea unui amendament pentru completarea Legii nr. 80/1995 Statutul cadrelor militare referitor la solda de grad, în locul alin. (2) al art. 11 abrogat;
​- depunerea unui amendament pentru completarea Legii nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat referior la actualizarea pensiilor militare de stat, în locul art. 60 abrogat.
Ambele amendamente au fost apreciate de gl.bg. Radu Cipu ca fiind acceptabile și care să fie depuse prin intermediul unor deputați din Parlament, MApN și structurile asociative neavând acest drept.
Față de aceste propuneri, ministrul apărării naționale, după ce i-a întrebat pe toți reprezentanții MApN aflați la masă, și-a dat cuvântul de onoare că nu va acționa pentru respingerea acestor amendamente și că va sprijini acest demers.
Ultimul subiect prezentat a fost cel abordat de gl.mr. Dragoș Popescu care a vorbit despre îmbunătățirile serviciilor medicale acordate militarilor în rezervă și retragere, ordinele și îndrumările transmise medicilor din toate spitalele și policlinicile militare din tară și că există în pregătire un nou Ordin M110 referitor la asistența medicală, care va fi gata în proiect în luna septembrie ac, că dorește să fie discutat cu militarii în rezervă și retragere în luna septembrie ac, apoi să fie definitivat și să fie aprobat de ministrul apărării naționale în luna decembrie ac.
În finalul acestui comunicat, chiar dacă mai sunt unele mici amănunte, consider că reprezentanții structurilor asociative ale rezerviștilor au obținut ceea ce și-au propus înaintea termenelor stabilite pentru data de 7 iunie ac și 1 septembrie ac, cu speranța că aceste promisiuni vor fi materializate în Parlament prin adoptarea amendamentelor noastre.
Totodată, pentru că de la data protestului - 9 mai 2024 au trecut deja o zi, așteptând întâi comunicatul Forumului, putem comunica membrilor AORR că cele două amendamente au fost formulate și acceptate la nivelul Grupului de lucru pentru pensii militare GLPM al AORR și de președintele AORR și au fost trimise col Marian Tudor - președintele Forumului, pentru a fi înaintate către trei deputați - Leoreanu, Coarnă și Mircia Chelaru - care au acceptat să le depună la Camera Deputaților cel târziu luni 13.05.2024 și Direcției Generale Juridice a MApN.
Pentru toate celelate subiecte abordate și pentru îmbunătățirea legislației din domeniul apărării, răspunzând dorinței ministrului apărării naționale de dialog, AORR își exprimă disponibilitatea de a participa la toate întâlnirile organizate de MApN în acest sens.

Cu mult respect și deosebită considerație pentru toți mebrii AORR care au fost prezenți fizic și cu gândul și cu regretul că am lipsit din frumoasele poze ale celor prezenți la protest,

Gl. bg. (rtr.) ing. Marin Alniței