1

Topic: "DRUMUL SPRE IAD ESTE PAVAT CU INTENTII BUNE"

La referendum...au facut lucrurile sa mearga pana aici!

Traian Băsescu, despre amânarea deciziei CCR privind referendumul

"Nu mă îngrijorează nici măcar acest truc care, din păcate, ne-a descalificat".

Preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu, a făcut, vineri, prima declaraţie, după ce Curtea Constituţională a amânat până luarea unei decizii în privinţa referendumului.

Întrebat dacă este îngrijorat de amânarea unei decizii a Curţii Constituţionale în privinţa referendumului, Traian Băsescu a răspuns:

"Nu mă îngrijorează nici macar acest truc care din păcate ne-a descalificat".

Traian Băsescu susţine că întreaga problemă legată de numărul total de alegători a fost creată de actuala putere pentru a obstrucţiona invalidarea referendumului.

"Un guvern care organizează un referendum, primul-ministru spune că a fost organizat extraordinar, comunică la BEC o cifră a electoratului valid, comunică la CCR pe data de întâi aceeaşi cifră, iar pe data de doi dimineaţă trimite o scrisoare, tot la CCR, în care spune că nu ştie câţi electori există în România. Aşa ceva este fără precedent, ca după ce ai văzut rezultatul să încerci să modifici cifrele pe care s-a făcut referendumul. Asta arată că oamenii ăştia nu au niciun fel de scrupule. Nu-i interesează ţara. Îi interesează justiţia", a spus Băsescu.

În opinia sa, instituţiile deţinute de USL au raportat intenţionat cifre greşite.

http://www.politicaromaneasca.ro/basesc … le_elec...

Iata cum raspund telespectatorii din tara si strainatate in legatura cu acest material si cu situatia care se intampla in Romania, odata cu instalarea guvernului actual condus de Victor Ponta!

Va prezentam cateva opinii ale telespectatorilor postului OTV, care au raspuns in direct la intrebarile moderatorului Tudor Barbu in cadrul emisiunii: COMENTATI CU NOI SITUATIA!

Tema pentru discutie:

CA SA LE IASA LOVITURA, "USL" NU-I IA IN CALCUL PE ROMANII DIN STRAINATATE!

Imaginile preluate de pe canalul de televiziune (in seara zilei de 3 august 2012) pe care vi le prezentam cu acest prilej sunt concludente, astfel aveti posibilitatea si Dumneavoastra sa va convingeti, inca odata, ca:

"DRUMUL SPRE IAD ESTE PAVAT CU INTENTII BUNE"

Cateva idei prezentate:

SCOATEREA ROMANILOR DIN STRAINATATE DE PE LISTE, NU-I LOVITURA DE STAT?

IN TARA NOASTRA DREPTATEA NICIODATA NU VA IESI LA IVEALA VIS-A-VIS DE DOSARELE CARE S-AU LUAT DE LA BEC,

NE-AU ADUS ASTIA INTR-O STARE DE BELIGERANTA, ROMANI CONTRA ROMANI,
NE-AU IMPARTIT TARA IN DOUA SI NE INCAIERA SA NE LUPTAM UNII CU ALTII,
IAR NOI...NE SCOATEM OCHII SI NE LUPTAM DE PARCA AM AVEA CEVA DE CASTIGAT,

CLASA POLITICA, IN MAREA EI MAJORITATE ESTE COMPROMISA...

CA SA DISPARA ACEST RAU, TREBUIE SA SCHIMBI TU, RANDUIALA!

http://romaniadindiaspora.ning.com/prof … -pana-aici

Comentarii VIDEO

http://www.youtube.com/watch?v=aR4cIbHf-Mc

Sursa: Mihai Georgevici, MCP Press Agency

2

Re: "DRUMUL SPRE IAD ESTE PAVAT CU INTENTII BUNE"

La referendum... au facut lucrurile sa mearga pana aici!
http://romaniadindiaspora.ning.com/prof … -pana-aici

Ca sa dispara acest rau, trebuie sa schimbi tu, randuiala!
http://www.youtube.com/watch?v=aR4cIbHf-Mc

3

Re: "DRUMUL SPRE IAD ESTE PAVAT CU INTENTII BUNE"

Răspunsul viitorului preşedinte al României la interviul cu MCP Press Agency

https://www.youtube.com/watch?v=vJnyWW3OCiU