Despre găştile politice şi “pilăraia” de partid

Tot privind la debandada asta politică în care se zbate România nu putem să nu ne întrebăm pe bună dreptate ce anume sunt şi ce urmăresc de fapt aşa-zisele „partide” din această ţară? Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, definiţia acestui termen de partid este următoarea:

    PARTÍD, partide, s. n. (Adesea urmat de determinarea „politic” sau de alte determinări care arată caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniți prin comunitatea concepțiilor politice, ideologice, a intereselor sociale.

Însă majoritatea oamenilor informaţi din această ţară – şi aici mă refer la cei care acordă o cât de mică atenţie ştirilor politice – nu se poate să nu observe un anume antagonism între această definiţie „oficială” şi ceea ce sunt de fapt „partidele” la noi în ţară. Nu se poate să nu observe că sub aparenţa unor „concepţii politice şi ideologice”, se ascund de fapt interese mercantile şi oculte şi relaţii bazate, pe de o parte, pe o subordonare strictă între vârfurile grupării şi membrii de bază, şi relaţii de „cumetrie” între factorii de decizie ai acestor grupuri. Avem practic în orice partid, două grupri distincte de actori politici. Unul format din membrii obişnuiţi, seduşi de mesajul electoral principal (nu de doctrină sau ideologie!) şi unul format din gruparea care coordonează aceşti membri sau marea masă de votanţi, de cele mai multe ori în interes personal.

Lipsa viziunii se vede cu ochiul liber în orice partid. Relaţiile din cadrul acestor grupări politice, dintre membrii simpatizanţi şi conducere au la bază subordonarea orbească către liderul filialei, subordonare coordonată şi prezentată sub masca „disciplinei de partid”.  Orice acţiune, opinie sau părere diferită de cea a conducerii este taxată ca fiind eretică şi contrară acestei discipline de partid, fiind reprimată întotdeauna în fază incipientă.

„Indiciplinaţii” din partid sunt cei care fac de cele mai multe ori o prezentare corectă a principiilor şi valorilor de la care se revendică un partid, o critică fundamentată a acestor principii şi valori, contribuind la ridicarea standardului discuţiilor purtate în cadrul unei organizaţii politice. Dar din păcate, conducerea partidului nu are nevoie de aşa ceva. Nu are nevoie de principii, ci de obedienţă necondiţionată. Nu are nevoie de un standard ridicat al discuţiilor, ci de lipitori de afişe. Nu are nevoie de repere morale sau fundamente ideologice, ci de „yes”-men-i care execută orice sarcină, oricât de aberantă ar fi ea, fără a pune întrebări cu privire la moralitatea sau utilitatea acesteia.

De aceea, liderii filialelor NU este necesar să fie cei mai competenţi oameni, obedienţa faţă de Centru fiind o calitate cu mult mai apreciată pentru accederea într-o asemenea funcţie. Un lider local care este mai mult competent, decât obedient nu reprezintă altceva decât o ameninţare pentru structurile superioare de partid, iar accesul lui în sferele superioare de conducere trebuie oprit cât mai timpuriu posibil.

Un lider politic competent este cel care, bazat pe principii solide, ştie să se înconjoare de oameni loiali, nu folosind metode staliniste precum ameninţarea sau şantajul, ci oferind oamenilor un mediu în care aceştia se pot dezvolta, în care aceştia îşi pot exprima ideiile şi în care se simt doriţi şi apreciaţi la adevărata lor valoare. România are atât de puţini lideri politici adevăraţi, deoarece „oamenii liberi” (în cuget şi simţire) sunt percepuţi ca o ameninţare. „Liderii de carton” nu pot conduce altfel decât manipulând, ameninţând sau şantajând, pentru că altfel ar deveni evident pentru toată lumea că sunt lipsiţi de anumite competenţe în domeniul leadership-ului sau managementului.

O structură în care oamenii ar fi liberi să conteste sau să-şi exprime o opinie liberă vizavi de acţiunile „şefului” ar deveni în opinia lor „neguvernabilă”. Aceştia nu au interesul ca oamenii să înţeleagă şi să fie motivaţi intrinsec în acţiunile lor, ci doar ca… sarcinile să le fie executate întocmai şi imediat, fără crâcnire, indiferent că sunt bune sau proaste de-a dreptul. Pe termen lung, o astfel de metodă de conducere îşi demonstrează falimentul, prin rezultatele pe care le obţine, tocmai pentru că nu permite şi explorarea altor opţiuni, dar acest lucru se răsfrânge din păcate tot asupra executanţilor, care nu îşi văd niciodată atinse scopurile.

„Liderii de carton” sunt însă suficient de şireţi să culeagă întotdeauna caimacul acestor rezultate, indiferent cât de proaste sunt acestea pentru întreaga echipă, folosindu-se de autoritatea cu care sunt investiţi în mod formal. Oamenii simpli rămân mereu bulversaţi, pentru că nu înţeleg de ce – în ciuda tuturor eforturilor depuse – scopul lor nu este atins niciodată, în timp ce acela al „şmecherilor” de partid este mereu îndeplinit.

Şi dacă aceste lucruri se întâmplă în orice partid, oare nu este evident că starea în care se România acum este o consecinţă directă a acestei stări de fapt? Majoritatea populaţiei este total nemulţumită de actuala clasă politică, chiar dacă nu ar putea preciza cu subiect şi predicat motivul real al acestei nemulţumiri. Întreaga clasă politică este percepută ca fiind formată din hoţi şi şmecheri, pentru că oamenii observă că întotdeauna – indiferent de partid, indiferent de mesajul electoral, de ideologia afişată – cei care beneficiază de roadele întregii societăţi sunt tocmai aceia care, pentru atingerea ţelurilor lor, se folosesc de metodele cele mai murdare, de manipulare şi de „relaţiile de cumetrie” în care sunt implicaţi. Românii au observat că nu competenţa este cea care decantează ierarhia socială, ci „pilele” şi atunci aleg să nu se implice în mecanismul de elaborare a deciziilor la toate nivelele în cadrul comunităţii. Preferă să se retragă în „palatul lor de cleştar” sau să-şi bage capul în nisip ca struţul, doar pentru a fi cât mai departe sau să nu vadă acest mecanism perfid care pune în mişcare societatea românească, uitând că seva din care îşi trag puterea aceşti „şmecheri” provine tocmai din lipsa lor de implicare.

One comment on “Despre găştile politice şi “pilăraia” de partid”

    gheorghe ionescu - john
    6 august 2012 @ 5:45 pm

    Un diagnostic exact si corect al cauzelor care ne-au adus aici. Deci, nu avem politicieni adevarati, ci politicieni de carton – manati de interese mercantile si oculte – la care adaugam niste membri obedienti – Pile, Cunostinte si Relatii – afurisitul de P.C.R. adaptat la capitalismul de cumetrie. EXCELENTA ANALIZA. Dar, ce e de facut ?. Poate ca articolul ar trebui publicat undeva si in felul asta i-ar mai lamuri si trezi pe unii nehotarati care inca isi mai fac iluzii. Din pacate adevarul asta e si nu arata bine si din cauza asta nici noua nu ne este bine. Deocamdata se practica chestia cu “calul mort”, unde cine spune ca e mort trebuie sa-l plateasca. Am zis ca ai fi fost un analist bun – un fel de C.T.P. mai finut si mai diplomat.
 
  Răspunde
    GIM
    Comentariul tău e în așteptare.
    30 decembrie 2012 @ 8:21 pm

    După 23 de ani, nu s-au schimbat nici oamenii, dar nici faptele lor!
    http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?pid=8690#p8690

Sursa: MCP Press Agency, Mihaela Dorobantu