ATENŢIE LA INSECTE!

Maria Diana Popescu, Agero

    De cîte ori nava se află în derivă, marinarii în drept constituţional devin brusc legişti, schimbă Constituţia, dau foc valurilor şi declară stare de necesitate. Mai că-mi dau lacrimile! Bieţii de ei! Cît de multe ar fi vrut să înfăptuiască pentru ţara aceasta, dar n-au fost lăsaţi. Opoziţia nu-i lasă, noi, nu, de aceea au aruncat tot timpul cu pietre în noi, iar acum, e musai să le dăm pietrele înapoi. Altfel ar fi în stare să rupă harta României, s-o mototolească şi s-o arunce în ultima bancă, numai să scape nepedepsiţi. Înălţimile lor au ajuns la concluzia că o ducem rău pentru că avem judeţe şi nu cnezate sau voievodate. În concluzie, n-ar fi de mirare să aflăm, la modă fiind, că nu ştiu ce companie farmaceutică a descoperit leacul pentru boala castraveţilor, iar noi trebuie să cumpăram medicamentul respectiv prin constituţie, altfel vom locui în regiuni autonome. Uite-aşa, odihniţi la minte, ne lovesc periodic cu pixelii gînditori sau cu cîte o bacterie la buzunar, încît, în curînd, o să ne trezim trîntiţi la pămînt de sfidarea devenită marcă de stat, din moment ce aceştia cer, prin modificarea Constituţiei, drepturi mai mari pentru ei şi vaccinuri regionalizate pentru cetăţeni. Dacă E. coli se transmite de la om la om şi nu de la politician la castravete, deşi nu se cunoaşte sursa iniţiala a contaminării, ce legătură au atunci castraveţii româneşti cu testarea reacţiei populaţiei la anumite tipuri de ştiri sau schimbări inducătoare de haos? Precis vor să ne sperie din nou, vor ca mulţimile să aibă o preocupare vitală, companiile farmaceutice să trăiască bine, iar pe lîngă ele, propagandiştii în sacul cărora se îndeasă comisioanele. Ieri, aviara, porcina, mexicana, ovina, cabalina, azi castraveţii, iar mîine ne vor vinde vaccinuri împotriva extratereştrilor. Deşi noi încercăm din răsputeri să stîrpim insectele veninoase din vîrful pomului lăudat.

Ca să vedeţi că nu doar politicienii au idei despre politica uşilor închise, ci şi cei de pe margini, m-am gîndit că ar fi minunat dacă s-ar lansa colecţia „Preşedintele din vitrină” - pentru toate gusturile şi buzunarele. Mi-aş cumpăra un preşedinte de buzunar să-l port cu mine peste tot, ca pe un portofel. Cînd se dezbat probleme politice, scoatem preşedinţii pe masă, îi comparăm ca pe nişte castraveţi, vedem al cui e contaminat şi-l aruncăm la gunoi. Poate facem schimb între noi, poate îi unim, de ce nu? S-ar crea „o piaţă” care să preţăluiască preşedinţii la bursa de valori, după criterii morale şi de competenţă. S-ar ajunge poate la cotaţii fixe, gen leu/euro: 4,2678 escu pentru un nimicniceanu. S-ar face foarte mulţi bani, iar preşedinţii ar avea, în sfîrşit, valoare de-ntrebuinţare! Dacă înainte de a fi student ai fost elev, dacă înainte de a fi medic ai urmat o facultate corespunzătoare, ca să fii politician nu e necesară nicio specializare. Nici noi, ca alegători, nu trebuie să avem calificare politică, ci discernămînt, capacitate de analiză şi calităţi moral-cetăţeneşti. Cei peste care punem ştampila nu vor conduce scara de bloc, uliţa, strada, cartierul, ci destinele naţiunii. Nu-i putem controla nici pe cei care ne conduc în lucrurile mici de lîngă noi, cum i-am putea control pe cei mari?

Democraţia, oricît de participativ-reactivă s-ar crede, nu-i permite cetăţeanului să numească sau să desfiinţeze preşedinţi în odaie sau la berărie. Peste tot sînt ochi şi urechi, pereţii instituţiilor sînt abdataţi cu maşinării de ascultat vocile care îndrăznesc să cuvînte împotriva puterii. În linii mari, societatea se află la cheremul unor specimene rare, cărora, dacă nu li se va da peste mînuţă, citînd un clasic în viaţă, vor duce ţara spre dezastrul la care urzesc, înghiţind în sec şi freacîndu-şi mîinile, minorităţile bine-ştiute. România este cocoşată sub cantitatea enormă de hoţie şi incompetenţă acumulată la vîrf. Nicăieri în lume n-am auzit de guverne înţesate de corupţi care fac exerciţii de vorbire obositoare, într-o presă aservită şi din ce în ce mai debusolată în privinţa misiunii sale. Nişte insecte, care în mod legal ar trebui stîrpite, au invadat banul public şi toate sertarele puterii.

La mintea politicienilor noştri, la bolile antenuţelor însărcinate cu morala şi cu priceperea, ar fi nevoie de mai multe spitale de psihiatrie şi de cîte un cadru medical pregătit la capul fiecăruia. Nimeni nu doreşte ca înălţimile lor să se prăpădească în drum spre spital, precum pacienţii de rînd. Au şi ei dreptul la asistenţă medicală de urgenţă, iar fiecare secundă petrecută în sectorul decizional, costă enorm România. Cînd unor astfel de boli, responsabile de erodarea conştiinţei şi caracterului, nu li se mai potriveşte niciun tratament, la ce bun să cheltuim cu resuscitarea lor? Să-i mînăm spre azilele inventate de ei, pînă n-o fi prea tîrziu pentru noi, pînă nu vom vedea ambulanţe la fiecare colţ de stradă, adunînd de pe jos morţii de foame. Presa ar trebui să dea o mînă de ajutor naţiunii, să scrie clar, că absolut tot ce face puterea este furt din buzunarul românului. Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Lui, însă, hrănindu-se din balta celor peste 20 de ani de corupţie şi demagogie, insectele au răspîndit molima peste tot: în politică, în economie, în vămi, în bănci, în sistemul de stat, în cel privat, în societatea civilă, în învăţămînt şi, tot mai vîrtos, în mass-media. De aceea România a ajuns pe aceste noi culmi de „succesuri”, citînd-o pe mezina din parlamentul european.

(Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întîmplătoare, dar de netăgăduit).

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-A … %20MDP.htm

M  U  S  C  A

Într-o zi de vară caldă...
Musca de pe un pervaz,
Zise: „Ce bine ar fi la scaldă!
Dar am iar un vernisaj...”

A privit strâmbând din gură,
La cel public adunat:
- Când m-apucai de pictură,
Şapte ani am studiat.

La-nceput făcui caricatură...
Taina am voit să prind;
Astăzi, mulţi fac tevatură
Când pe advesari înving.

Oameni mari îmi recunosc
Faima  şi talentu’ - original...
Dar, rareori vine vreun prost
Pus pe ceartă şi scandal.

Zice c-am pătat hârtia, eu!...
Şi, prin puncte, ce exprim?
Domnu’ nu vede că-i  bou!
Pun un punct, e un destin.

Vă întreb, dacă îmi ştiţi:
Ce e lumea colorată?
E un punct, vă rog, priviţi!
Nu din el… linia pleacă?

Domnilor, de-acum vi-i clar?
Fac un punct şi punctişoare,
Că-nţelege şi-un măgar...
Pictez punctul în mişcare.

Da!... vor să ştie ce-am pictat?
De le spun, ce au să scrie!?…
Critici mari m-au venerat,
Şi au spus că-n filozofie

Nu-i  priceput orişicare…
Cum pe mine ma-nzestrat
Sfîntul... să fiu pictor mare –
Şi să expun eu la palat…

O, rareori  prilej aveţi...
Să mă puteţi admira!
Ca Rafael…  pe pereţi,
Îmi expun pictura mea.

Vin aleşii să mă vadă!...
Eu pictez cu ce au făcut,
Fiindcă toţii-ncep să creadă,
Că un muritor de rând

Nu mai poate aspira…
Peste veacuri să rămână
În muzeu, ca opera mea;
Nefiind pictată de mână,

Am lucrat-o... cum şi ei
Ne lasă mereu tablou:
Căscaţi gura!... Ce-i cu voi?
Ei fac treabă din popou.

      ÎN LOC DE 3 Epilog

...Când la vernisaj, stupoare!
Musca n-a mai fost zărită;
Dragii mei, nu-i o mirare!…
Că-n prezidiu a fost numită

De cei care-aţi înţeles?
Văd în puncte, - o desfătare;
Iar de-atunci, bine i-a mers:
Expune-n continuare.

*            *             *

Va fi minte să priceapă,
S-o găsi vreun iscusit?…
Dacă de muşte ne scapă,
În veci trebui’ pomenit!

Căci de muşte ţara-i plină,
Fac picturi din munca lor,
N-au nevoie de albină;
Nu sug mierea din popor?

Sursa: MCP Press Agency, Marin Voican - Ghioroiu