1

Topic: Niky Cotelici Festivalul Fructelor de Mare, un fiasco

Sursa: Niky Cotelici MCP Press Agency

FESTIVALUL FRUCTELOR DE MARE - un fiasco

Anuntat cu surle si trambite, Festivalul Fructelor de Mare, care are loc la intrarea din Constantin Brancoveanu a Oraselului Copiilor, nu este nici pe departe asa cum ne asteptam sau cum este descris:
" Ceaune cu bors de peste autentic romanesc, cazane imense cu raci si midii, tavi enorme cu paella, pesti la gratar de nenumarate soiuri, frigarui de creveti, pui de balta si multe alte suprize savuroase sunt pregatite de organizatori."

Deci, hai la pomul laudat.
Deceptia a fost pe masura entuziasmului, pentru ca, in strada, chiar la intrarea in parc, erau  asezate deprimant, sub umbrele, cateva mese lungi, cu banci.

Dar, sa vedem cu ce bunatati ne imbie Taverna Racilor...

Cateva gratare, destul de lungi, pe care erau asezate niste  bucati de calamar. Cand ne-a venit randul, am putut sa ne alegem din tavile cu ceva pesti, bucati de crap, somn, pastrav, caracatita, raci  si niste midii, toate caldute.

Serviciul sub orice critica: ospatarii imbracati in haine de strada, punea marfa cantarita si evaluata la ... ochi,  in niste farfurioare de unica folosinta. Si apoi trebuia sa ceri paine... sa ceri servetele ... sa ceri sare... Ceva de baut? Nimic... Nicio apa imbuteliata, suc sau bere? Nu, nimic...

Ramasesem interzisa de capacitatea ospatarilor de a evalua din ochi greutatea "delicateselor", care conform listei afisate, se vindeau la gramaj, nu la bucata...

Un aspect saracacios, de balci sau de targ din provincie... nicidecum un festival, cum pompos este numit evenimentul.

Ma asteptam la ceaune cu bors fierband imbietor, la gratare active pe care sa sfaraie pestele, la o varietate de produse si mai ales la o mamaliga mare si usturoi!
Ma asteptam la un personal imbracat cu halate scurte, albe, la un bucatar cu o sapca imensa, pusa cochet pe-o spanceana, la o prezentare apetisanta a produselor, asezonate cu ceva, care sa-ti ia ochii, la un aparat cu bere, sucuri, apa...

Mi-a lasat un gust amar, amintindu-mi de vremurile cand, tacuti si umili, mancam ce dadea Dumnezeu, pe un colt de masa.