Aura corpului uman si stresul

Inca din anii ’80 am incercat sa stabilesc diferentierea health mart pharmacy intre bolile psihice si fizice si situatiile de stres. Unele cauze ale stresului studiat de mine erau diverse neintelegeri in familie, divortul sau problemele la serviciu. Am constatat ca stresul este individual. Ceea ce pentru un individ poate sa fie stres, pentru altul poate fi un fapt cotidian, obisnuit, nestresant.

Stresul este adesea asociat cu oboseala. Una obisnuita trebuie sa treaca dupa o noapte de somn sau dupa o perioada de cateva zile de pauza. Daca oboseala nu trece, atunci putem vorbi de stres. Oboseala cauzeaza dezorganizari electrice in aura noastra, vizibile in amprenta electrografica pe care noi o inregistram in Laboratorul de antropologie a individului. In studiile pe sute de indivizi am observat ca exista dezorganizari in campul bioelectric al organismului care nu se corectau dupa o perioada de somn bun. Stresul se poate acumula si de-a lungul anilor, ceea ce duce la perturbari mai mari in echilibrul bioelectric al organismului. Aceeasi dezorganizare se produce si in situatiile de boala: suferinte gastrice, pulmonare, cardio-vasculare, pe fond nervos sau endocrin. Noi am reusit sa identificam trasaturile bioelectrice ale acestor boli, precum si unele caracteristici specifice stresului.
Cuprins articol

1. Generalitati
2. Situatii de stres intens

Situatii de stres intens

In situatiile intense de stres, campul bioelectric se blocheaza. In mod obisnuit, simetria imaginii electrografice (bioelectrice) intre cele doua palme, stanga si dreapta, este de aproximativ 70%. La majoritatea oamenilor sanatosi, in amprenta aurei se regasesc aceleasi elemente, atat la mana stanga, cat si la mana dreapta, simetric repartizate. In situatiile de stres scade aceasta simetrie, uneori pana la 10%. Iar in situatiile intense de stres, campul bioelectric se blocheaza. Pur si simplu nu mai exista descarcari in aura!
Intreaga activitate obisnuita de opreste, iar omul nu mai poate reactiona la stimuli! Daca acest stimul inceteaza, dupa 10-15 minute campul bioelectric revine la normal. Dar atentie, noi nu studiem aura, ci doar descarcarile electrice care se produc in acest camp pe care noi il numim generic aura.

Autor: Prof. univ. dr. Cornelia GujaCoordonatoarea Laboratorului de antropologie a individului din cadrul Institutului de Antropologie al Academiei Romane

Sursa: Revista Stresul

http://coralclub.ro/blog/2011/02/aura-corpului...

NOTA pentru prieteni !

Incepand cu luna martie a.c. au avut loc prezentarile ofertei CORAL CLUB INTERNATIONAL.
In mai multe orase din tara, s-au prezentat cetăţenilor oportunităţile de sanatate si afacere Coral- SANATATE LA 100 DE ANI - SECRETELE LONGEVITATII -

Localitatile in care s-au deschis filiale CORAL CLUB INTERNATIONAL sunt urmatoarele:
SIBIU, DEVA, TIMISOARA, ARAD, ORADEA, BAIA MARE, CLUJ NAPOCA si BRAŞOV.

Eu am fost printre primii inscrisi si va recomand toate produsele firmei cu multa incredere, mai ales ca sunt bine venite si pentru"S ANATATE", dar si pentru "BUSINESS" in acelasi timp.

INVITATIE LA SEMINARUL: “SANATATE LA 100 DE ANI – SECRETELE LONGEVITATII !

http://invitatielaseminar.blogspot.com

In lunile urmatoare se vor desfasura turnee si in alte orase din tara, unde se vor face inscrieri pentru membri si evident se vor infiinta alte filiale CORAL CLUB INTERNATIONAL în România.

Daca doriti sa fiti primii care sa beneficiati de oportunităţile de sanatate si afacere Coral CLUB INTERNATIONAL, vă rog sa va grabiti, sa nu asteptati sa fiti invitati inaintea altora, mai ales ca nu veti regreta, iar avantajele dvs. vor fi vizibile, rapide si durabile.

Si...sfatul meu privind sanatatea, care este proritara, sa nu-l uitati:

Cu siguranta va veti convinde ca am dreptate...si inca ceva, dupa intrarea in acest club, nu intâmplător am scris articolul: "MESAGERUL CĂII PĂGÂNE" (Apa potabila, a devenit o “sperietoare!)

http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=48

un job valoros pentru toata lumea
recomandat de MIHAIL GEORGEVICI, cod 3301503
FILIALA BUCURESTI,

Reper:capatul liniei 300, Clabucet, 50 m. distanta de gura de Metrou "Grivita"
str. Vrancea nr. 5 sector 1, Bucureşti

Sursa MCP Press Agency, Mihail Georgevici

Omul care a scos la tabla tara intreaga


Profesorul Grigore Gheba scoate o culegere de matematica la 91 de ani .

Cel mai cunoscut autor de culegeri de matematica din Romania , profesorul Grigore Gheba, asteapta in aceste zile sa-i apara o noua lucrare, “Teme fundamentale in studiul matematicii - Clasele IV-X”. Culegerea, prima pe care venerabilul profesor nu o testeaza mai intii pe elevii sai, are pe coperta “figura Gheba”, model geometric ce a limpezit ani de-a rindul mintile elevilor.
Intr-o dimineata nehotarita de primavara din anul al 91-lea al existentei sale, Grigore Gheba a facut roata cu gindul peste intimplarile ce-i umplu fiinta: anii de scoala, anii de razboi si de lagar, doua neveste, copiii, o iubire care l-a readus din morti, altele mai mici ce doar i-au reamintit ca e in viata. Si culegerile de matematica, 34 la numar, tiparite in peste sase milioane de exemplare. Rindurile de mai jos incearca sa recompuna povestea profesorului Gheba. Omul care a scos la tabla tara intreaga.

Anii de scoala

M-am intilnit cu profesorul - si generalul in retragere - Grigore Gheba in sufrageria casei sale, din cartierul bucurestean Drumul Taberei, si am impartit pentru citeva ore aceeasi masa acoperita cu sticla sparta la unul dintre colturi. Ne despartea un manunchi de poze. Razboiul, matematica, femeile iubite. O viata.
“M-am nascut intr-un sat de munte din judetul Vrancea, se cheama Poienita - Dumitresti, ca unul dintre cei sapte copii ani unei familii sarace. Mama mea, Maria, punea gaz in lampa doar simbata si duminica, in restul saptaminii culegeam surcele ca sa tin focul treaz in soba si sa pot face socoteli cu condeiul pe tablita din piatra moale. Lucram dintr-o carte, “1001 de probleme de matematica” se numea, primita de la un unchi, inspector de matematica”, povesteste profesorul Gheba. Baiatul nu implinise inca 12 ani cind stia pe dinafara cartea de probleme, stirnind uimirea unchiului. La imboldul acestuia, intr-o dimineata, Maria Gheba arunca intr-o traista patru oua fierte linga un pumn de mamaliga si, cu Grigore de mina, o lua peste dealuri, cale de 30 de kilometri pe jos, sa-si dea feciorul la liceul din Rimnicu-Sarat. Ajunsera inainte de caderea soarelui, plini de praf si flaminzi.
Femeia incepu sa plinga fara sa poata spune de ce. Ii agata copilului traista pe umar, facu o cruce mare cu dreapta si-l impinse pe poarta scolii. Puiul de taran intra intr-un hohot de ris. Uniformele apretate din banci se hlizeau de opincile lui. Se oprira doar cind directorul Gherda isi slobozi glasul catre nou-venit: “Ce stii tu din matematici, baiete !?”. “Stiu tot din cartea asta!”, indrazni Grigore, scotind din traista cartulia de la unches. Peste clasa se lasa o tacere curioasa. “Ia scrie-mi tu pe tabla trei milionimi!”. Nou venitul apuca creta si scrijeli cu zgomot ascutit... 0,000.003. Gherda zimbi, apasa un buton si-n citeva clipe pe usa se iti capul contabilului scolii. “Il iei pe taranoiul asta, il imbraci la magazinul “Mireasa” si-l pui la internat, o sa fie elevul scolii mele”.
Lui Grigore i-au trebuit trei saptamini sa invate sa mearga in ghetele galbene cu toc de patru centimetri pe care le primise de la scoala.

Prizonier la cotul Donului

Tinarul Gheba urma apoi Scoala de ofiteri in rezerva de la Bacau si obtinu gradul de sublocotenent. Isi aminteste ca a ramas concentrat permanent la Rimnicu-Sarat “pentru ca nevestei colonelului Anastasescu, comandantul regimentului, ii placea cum dansam”. Stia ea, coloneasa, ceva, de vreme ce, tocmai in timpul unui bal, sublocotenentul a cucerit inima unei frumoase invatatoare, Lilica Popescu, care, in 1936, avea sa-i devina sotie. Razboiul il purta pe sublocotenentul de artilerie Grigore Gheba in Transnistria, sa lupte impotriva rusilor. Pe 3 noiembrie 1942 cazu prizonier la Cotul Donului. “In vagonul meu aveam noua morti si, in mijloc, o gramada mare de excremente. Intr-un alt vagon, cei ramasi in viata taiasera fesele mortilor si le mincasera. Dupa ce am trecut prin trei lagare, dintr-un barbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem sa cintaresc 39 de kilograme.
Atunci a aparut ingerul vietii mele.”

Marusia, ingerul cu ochi albastri

Era medicul lagarului, avea gradul de capitan, era blonda cu ochi albastri. O chema Marusia Anka. “S-a asezat linga patul meu, plingeam, convins ca mai am citeva ore de trait. M-a intrebat de ce pling, i-am raspuns ca nu voi mai vedea niciodata tara . M-a mutat intr-o alta camera si s-a ingrozit de oasele mele cind m-a dezbracat sa ma consulte. A revenit cu niste lapte si oua. Nu mai vazusem de doi ani asa ceva. Mai tirziu am aflat ca erau din ratia ei...” Asa incepu intre cei doi o poveste de dragoste care continua tot razboiul. La indemnul Marusiei , Grigore Gheba s-a inscris in Divizia Tudor Vladimirescu si a luptat impotriva nemtilor. A fost de doua ori ranit si decorat de opt ori. In ciuda acestei evolutii, a avut relatii tensionate cu citiva conducatori sovietici, accentuate imediat dupa razboi, cind, ca prefect, pentru scurt timp, al judetului Rimnicu-Sarat, a fost acuzat de antisovietism. “Am parasit toate structurile si m-am inscris la Facultatea de Matematica din Bucuresti. Nu mi s-a permis sa acced la catedre inalte pentru ca am refuzat sa ma inscriu in partid.” In 1955 prima lui sotie a murit, iar Gheba s-a recasatorit doi ani mai tirziu cu Lucretia, care-i sta si astazi alaturi. Dintre culegerile care l-au facut faimos, cea dintii a scris-o profesorul in 1958. Erau vremuri tulburi, cind invatamintul romanesc suferea de lipsa profesorilor calificati de matematica. “Foarte multi invatatori predau matematica dupa manuale pe care nici ei nu le prea intelegeau. Fiind cooptat intr-o brigada de inspectie in scoli, am constatat ca profesorii necalificati faceau erori grosolane in rezolvarea unor probleme din manualul de matematica. La o astfel de vizita, facuta chiar in comuna mea natala, profesorii m-au rugat sa le rezolv problemele din manual si sa le trimit prin posta. Am lucrat doua luni impreuna cu sotia, le-am multiplicat in 50 de exemplare si le-am expediat Inspectoratului-Scolar din Rimnicu-Sarat. Am primit apoi cereri din toata tara . Atunci am scos prima culegere in 350.000 de exemplare. S-au epuizat in citeva zile”. Nici una dintre culegerile care au urmat nu dadea gres pentru ca profesorul proba toate exercitiile cu elevii pe care ii avea acasa, la
meditatii. “Tin minte ca, odata, la un concurs de matematica, din 18 cistigatori, 16 erau pregatiti de mine. Aveam doua serii pe zi, a cite 3-4 copii, nu acceptam mai multi intr-o serie pentru ca nu era eficient. Ma suna si acum din America sa-mi multumeasca fostii elevi.”

Culegerile, vindute in sase milioane de exemplare

Gheba nu s-a sfiit niciodata sa critice conceptia manualelor scolare, fapt care i-a atras antipatia autorilor, dar si simpatia profesoriloor din tara . El a avut marea inteligenta pedagogica sa imparta probleme pe genuri de solutii, “a ipotezelor, a restului din rest, a comparatiei”, lucru care avea darul sa faca algebra, dar mai ales geometria, punctul forte al lui Gheba, mult mai usor de inteles. In 1975, cind faima lui era la apogeu, Suzanea Gidea a incercat sa-i interzica sa mai publice. Dar la interventia altor capi ai regimului, a lui Gogu Radulescu, in special, profesorul si-a putut continua munca. A publicat 34 de culegeri intr-un tiraj total de peste sase milioane de exemplare. Cot la cot cu Gheba au lucrat Lucretia Gheba, actuala sotie, si Carmina Gheba Dragomir, fiica adoptiva a cuplului. La 15 aprilie, Editura Univers va scoate pe piata cea mai recenta dintre culegerile profesorului Gheba, pentru ca “ultima” nu indraznim sa spunem. Profesorul e un pic emotionat. Nu mai are de ani buni copii la pregatire si nu a probat pe ei, ca in atitea alte rinduri, metodele de rezolvare. “Dar n-am cum sa dau gres, e experienta mea de-o viata acolo!”

La plecare il intreb daca mai stie ceva de capitanul cu zulufi si ochi albastri. Imi spune, usor soptit, ca in 1998, cu acordul sotiei si cu 340 de ruble in buzunar, a zburat la Moscova, sa dea de urma ingerului. Cind a ajuns in fata blocului de pe Bulevardul Maxim Gorki, unde s-a petrecut o noapte din dragostea lor, i s-a oprit inima in loc. N-a mai gasit-o pe Marusia. A ramas la locul ei doar padurea de molizi de la marginea Moscovei.

remus radu

generalul in retragere - grigore gheba - Căutare Google
http://www.google.ro/#hl=ro&xhr=t&q=ge...

Nu am avut placerea de a-l cunoaste personal, dar, imi amintesc faptul ca in anii de scoala, cea mai cautata culegere de matematica era aceea a profesorului Grigore Gheba.
Chiar si renumitul matematician si autor de culegeri de matematica, regretatul Fanica Turtoiul, caruia i-am fost elev la liceul Sf.Sava din Bucuresti, ne recomanda culegerile profesorului Grigore Gheba.
Consider ca la varsta de 91 de ani, o varsta venerabila, distinsul general, profesor de matematica, Grigore Gheba, merita pentru activitatea sa pretioasa si neobosita in domeniul invatamantului, cat si pentru performantele sale de-a lungul carierei militare, sincere felicitari !

Cred ca s-ar cuveni sa urmam modelul acestui minunat om, in vremurile noastre tulburi...
Din pacate, "Gheba a murit scriind culegeri"!

http://www.jurnalul.ro/special/special/gheba-a...

Sursa: MCP Press Agency, Tudorel Dobre
Vicepresedinte al Federatiei Militarilor din Romania

n luna mai a.c. la turnarea unui film italian în zona Călugăreni, un grup de cca. 20 de persoane, figuranţi casting din Bucureşti, la iniţiativa lui Cătălin Cătălinoiu au refuzat să execute scena aruncării a zece oi în apă, considerând că aceasta este anormală, neortodoxă şi contravine  practicilor şi normelor cu care s-a confruntat de-a lungul carierei sale. Drept urmare, fără şovăire şi comentarii, toţi colegii lui i-au urmat exemplu.
Menţionăm că oile aduse în platoul de filmare erau deja ameţite şi aproape înţepenite. Repartizate pe cele cinci căruţe, acestea urmau să fie aruncate într-o baltă amenajată.
În cel mai scurt timp, întregul personal din conducerea agenţiei de casting au apreciat gestul figuranţilor de a nu executa ordinul de maltratare a unor animale pentru spectacol.
                 

Cred că merită din plin, toate felicitările, aceşti bravi români !

VIDEO http://www.youtube.com/my_videos_edit

Sursa: MCP Press Agency, Ioan Cercel

COMUNICAT DE PRESA
CABINETI VICEPRESEDINTE CRISTIAN DIACONESCU

In legatura cu intentia infiintarii unui birou al Tinutului Secuiesc la
Bruxelles, Vicepresedintele Senatului Romaniei, domnul Cristian Diaconescu
face urmatoarele precizari:
Astazi am aflat cu neplacuta surprindere de intentia infiintarii unui asa
zis birou al asa zisului Tinut Secuiesc la Bruxelles, marti 31 mai 2011.
Csaba Sogor, Laszlo Tokes si Gyula Winkler au anuntat infiintarea unui
oficiu cu asa zisa valoare de reprezentanta diplomatica pe langa
organismele Uniunii Europene, fapt care reprezinta in egala masura un
afront adus democratiei din Romania, Romaniei si poporului roman dar si o
provocare gratuita si inutila pentru Uniunea Europeana care, fara
indoiala, va fi obligata sa nu recunoasca statutul pretins de
europarlamentarii romani. Imi exprim inca o data surprinderea ca
europarlamentari alesi pe teritoriul Romaniei dezvolta actiuni vadit
neconstitutionale si impotriva intereselor Romaniei.
Consider ca aceste demersuri trebuie sa inceteze imediat iar oficialii de
la Bucuresti vor trebui sa prezinte de urgenta un punct de vedere pe
aceasta tema.

Sursa: MCP Press Agency, Fina Cilian

Dragi prieteni,

     Am primit la rândul meu un protest la adresa unui film. M-am gândit că e practic să traduc cât mai fidel în româna textul original al mesajului care poate fi citit în continuarea traducerii mele. Dacă vreunul dintre voi găseşte o traducere mai bună a textului englez, vă rog modificaţi. Important este să protestăm.
     Vă rog să daţi şi voi mai departe acest mesaj .
Multumesc, Corina Chiriac

    MERGÂND DINCOLO DE LIPSA DE RESPECT, FILMUL "CORPUS CRISTI" ESTE PE CALE SĂ APARĂ ÎN CINEMATOGRAFE ÎN IUNIE SAU AUGUST. UN FILM DEZGUSTĂTOR ESTE APROAPE GATA SĂ APARĂ MAI ÎNCOLO ANUL ACESTA ÎN AMERICA PREZENTÂND PE MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS, PE APOSTOLI ŞI DISCIPOLI CA HOMOSEXUALI ! CA PIESĂ DE TEATRU ACEST "SCENARIU" A JUCAT DEJA ÎN TEATRE PENTRU O VREME.
   ÎN LATINĂ, "CORPUS CRISTI" ÎNSEAMNĂ TRUPUL LUI HRISTOS.
   ESTE O REVOLTĂTOARE BATJOCURĂ LA ADRESA DOMNULUI NOSTRU, MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS.
   DAR NOI PUTEM PRODUCE O SCHIMBARE.
   IATA DE CE VĂ TRIMET ŞI VOUĂ ACEST E-MAIL. DACĂ FIECARE VA TRIMETE ACEST MESAJ DE PROTEST ŞI LA ALŢII, POATE CĂ ÎMPREUNĂ VOM REUŞI SĂ PREVENIM, SĂ ÎMPIEDICĂM GROZĂVIA CA ACEST FILM SĂ FIE DIFUZAT ÎN AMERICA (ŞI ÎN LUME AŞ ADAUGA EU, C.C.)
   SA AVEM CURAJUL SĂ NE PREZENTĂM PE FAŢĂ CREDINŢA ŞI SĂ OPRIM BARJOCURA ADRESATĂ ÎMPOTRIVA DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. CĂCI ALTFEL, DE CE AM MAI PRETINDE CĂ SUNTEM CREŞTINI? CU RISCUL DE A VĂ DERANJA PUŢIN, VĂ TRIMIT ACEST MESAJ TUTUROR ŞI SPER CĂ VEŢI FI DE ACORD CU MINE, VEŢI APRECIA EFORTUL CELOR CARE AU INIŢIAT ACEST PROTEST ŞI VEŢI TRIMETE VORBA MAI DEPARTE.
   VA ROG, AJUTAŢI SĂ ÎMPIEDICĂM OFENSA CONTRA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS .
   NU E VORBA DE VREO PETIŢIE DE SEMNAT, DE UN NUMĂR FIX SAU LIMITĂ DE PERSOANE LA CARE SĂ TRIMETEŢI ACEST SEMNAL DE ALARMĂ... îN PLUS VĂ IA CÂTEVA MINUTE S-O FACEŢI ! POATE MAI PUŢIN DE 2 MINUTE.
   DACĂ NU TE INTERESEAZĂ, SAU NU AI 2 MINUTE SĂ RETRIMIŢI ACEST MESAJ, SĂ NU TE PLÂNGI DACĂ DUMNEZEU NU ARE TIMP PENTRU TINE CĂCI EL ESTE MULT MAI OCUPAT DECÂT PUTEM FI NOI.
   PERSONAL, CHIAR CRED CĂ E ABSOLUT NECESAR SĂ PROTESTĂM. SE PARE CĂ ANUMITE REGIUNI ALE EUROPEI AU RENEGAT ŞI REFUZAT, DIN FERICIRE, SĂ PRIMEASCĂ SAU SĂ DIFUZEZE ACEST FILM. TOT CE NE TREBUIE ACUM SUNT O GRĂMADA DE RUGĂCIUNI ŞI O GRĂMADĂ DE E-MAILURI.
   VĂ ROG, DAŢI MAI DEPARTE.

Sursa: MCP Press Agency, Irina Zaharia

RECENT S-A TRIMIS CATRE FURNIZORII DE SERVICII MEDICALE SI MEDICAMENTE  DIN PARTEA SPITALULUI MILITAR IASI URMATOAREA ADRESA

http://comunicatdelasmi.blogspot.com

Autor: Banceanu Vasile

DIN CONTINUTUL EI REIESE  FAPTUL CA MILITARII REZERVISTI NU VOR MAI BENEFICIA DE GRATUITATE PENTRU ASISTENTA MEDICALA, CONFORM LEGII 80/1995.
            ESTE INCA O DOVADA CLARA  CA, ATAT PRIN LEGEA UNICA DE PENSIONARE (LEGEA 263/2010), CAT SI PRIN LEGEA DE RECALCULARE A PENSIILOR MILITARE (LEGEA 119/2010) NI S-A ANULAT STATUTUL DE MILITARI REZERVISTI, DEVENIND SIMPLI BENEFICIARI ASA CUM SUNTEM DENUMITI SI IN ORDONANTA DE URGENTA A GUVERNULUI NR. 1 /2011.
           DEGEABA PE DECIZIILE RECALCULATE DE PENSIE, SAU PE CUPOANELE DE PENSIE NE ESTE MENTIONAT GRADUL MILITAR IN REZERVA, ATATA TIMP CAT,  IN FAPT NU MAI BENEFICIEM DE NICI UN DREPT AL CADRELOR MILITARE IN REZERVA.
           ASA STIE MINISTERUL APARARII NATIONALE SA RESPECTE PREVEDERILE LEGILOR TARII, AMPUTAND DREPTURILE MILITARILOR IN REZERVA SI IN RETRAGERE.

            MULTUMIM DIN INIMA PARTIDULUI  PORTOCALIU ATOTBIRUITOR!

BIROUL OPERATIV AL FILIALEI 1 BOTOSANI A SCMD

Sursa: MCP Press Agency, Vasile Zarnescu

3,257

(0 replies, posted in MEREU CONTAMINĂM POPORUL !)

Stimaţi camarazi şi comilitoni,

V-am mai  trimis, uneori, cîteva materiale contra A.O.Ş.R. – vă amintiţi care, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, care a vrut să-l facă pe preşedintele Traian Băsescu "membru de onoare" drept recompensă că i-a dat sediul din Splaiul Independenţei nr. 54. Fără falsă modestie, cred că, inclusiv în urma campaniei duse de mine contra ei, s-a ajuns la tăierea ciolanului de la buget prin O.U.G. nr. 79/1 septembrie 2010 - "ciolan" care era între 1500-2000 de lei pentru membrii A.O.Ş.R., o rentă pe viaţă cu drept de moştenire, acordată de guvern şi de Traian Băsescu, pentru că nu fac altceva decît să taie frunză la cîini - în timp ce nouă militarilor în rezervă ne reproşează că avem "pensii nesimţite"!!!

Între timp, în urma unei cereri repetate de informaţii conform legii nr. 544/2001 şi a refuzului A.O.Ş.R.  de a răspunde – fiindcă, pe de o parte, ageamii aflaţi la conducerea A.O.Ş.R. se consideră mai presus de lege şi, pe de altă parte, fiindcă parlamentarii care sunt membri ai A.O.Ş.R. (ca Ecaterina Andronescu, ministrul Valeriu Tabără, generalul Eugen Bădălan - care, pe lîngă pensia de 5.500 lei ca ex-şef al S.M.G., mai umflă şi leafa de parlamentar şi indemnizaţia de "(c)academician A.O.Ş.R". -, Ion Iliescu şi alţii) îi protejează –, am intentat un proces contra A.O.Ş.R. pe această temă. Dar, după ce, în presă şi pe alte căi, conducerea A.O.Ş.R. s-a văicărit că nu mai are bani şi nu-şi mai poate continua marea activitate „ştiinţifică”, şi-a angajat o a doua casă de avocatură - "Duitraşcu et comp." - ca să o apere şi să refuze să furnizeze informaţiile de interes public.

Semnificativ pentru atitudinea de gaşcă mafiotă a acestei A.O.Ş.R. este faptul că, după ce ministrul Daniel Funeriu a reuşit să dea O.U.G. nr. 79/2010, prin care le tăia "cioanul", Senatul şi toate Comisiile de specialitate din Camera deputaţilor au votat proiectul de lege prin care anulează O.U.G. nr. 79/2010, ca să îşi păstreze mangoţii! Şi, după ce va trece scandalul cu tăierea pensiilor rezerviştilor, cu concedierea poliţiştilor, cu desfiinţarea unor spitale "din lipsă de bani la buget" etc., vor valida - prin  criminala prevedere a "aprobării tacite" - legea de anulare a O.U.G. nr. 79/2010! Sau vor folosi "modelul" verificat al paraşutei Roberta Anastase şi al parvenituilui Sever Voinescu-Cotoi. Pentru că ăştia sunt bandiţii care ne conduc: clica de KGB-işti care au luat Puterea în decembrie 1989! În acest sens, vă reamintesc un aspect elocvent: preşedintele A.O.Ş.R., Vasile Cândea, a fost avansat de la colonel la general, în 29 decembrie 1989, de generalul (r.) spion Nicolae Militaru! Vedeţi, pentru detalii, îndeosebi articolul de la nr. 5, "Disfunctionalitatea de la prostie la epidemie".

Pentru a vă reaminti campania contra acestor escroci cu ştaif, vă retrimit titlurile şi link-urile celor nouă episoade (deocamdată) ale serialului scris contra acestei instituţii-căpuşă de „renume mondial”:



1. http://ro.altermedia.info/coruptie/de-c … 18863.html

De cine-i este frica presedintelui AOSR?, February 25th, 2010



2. http://ro.altermedia.info/coruptie/cine … 19024.html
Cine conduce AOSR: o agramata sau un papa-lapte?!, March 11th, 2010



3. http://ro.altermedia.info/politica/aosr … 19612.html
AOSR: o gaura neagra in buget, May 9th, 2010



4. http://ro.altermedia.info/politica/imag … 19230.html
Imaginea AOSR slutita in mass media, March 28th, 2010



5. http://ro.altermedia.info/general/disfu … 21496.html
Disfunctionalitatea de la prostie la epidemie, November 8th, 2010



6. http://ro.altermedia.info/coruptie/aosr … 21847.html
AOSR: capusa bugetara, nu for stiintific, December 13th, 2010



7. http://ro.altermedia.info/coruptie/aosr … 21871.html
AOSR: institutie impostoare, December 15th, 2010

8. http://ro.altermedia.info/coruptie/aosr … 21929.html
AOSR intre imoralitate si musamalizare, December 20th, 2010

9. http://ro.altermedia.info/general/turpi … 22569.html
Turpitudinea AOSR este contagioasa, April 18th, 2011

Menţionez că aici am dat numai linkurile de pe AlterMedia, dar aproape toate au apărut – date de mine sau preluate din iniţiativa directorilor respectivelor reviste – şi în alte publicaţii, precum Curentul internaţional (care apare în S.U.A. şi Canada), Neamul Românesc, Necenzurat, Napocanews etc. Dacă daţi căutare pe vărul Google, folosind titlurile în forma indicată mai sus, adică fără diacritice, veţi găsi locurile unde au apărut sau doar au fost semnalate. Dar măcar să aveţi timp să citiţi serialul în varianta postată pe AlterMedia. Mai ales că, în interiorul fiecărui episod, am dat multe hyperlink-uri cu trimitere (ca bibliografie!) la articolele de presă care etalează escrocheria, impostura, şarlatania reprezentată de A.O.Ş.R.!
Problema pentru care vă inoportunez acum este că, aşa cum veţi constata în  articolul ultim, Turpitudinea AOSR este contagioasă (http://ro.altermedia.info/general/turpi … 22569.html), firma de avocaţi „Dumitraşcu şi ăilalţi”, în „Întîmpinarea” depusă la dosar contra acţiunii mele (care poate fi citită, în textul link-ului de mai sus, dînd click pe hyperlink-ul Intampinare AOSR), iar pentru promptitudine şi comoditate, v-o dau şi în attach) a recurs la tot felul de tertipuri ieftine - unele jenant de proaste -, cu scopul de a îmbrobodi instanţa. Eu nu am depus, încă, la instanţă acest articol – am s-o fac ulterior, în preajma următorului termen de judecată –, dar am nevoie de sfaturile competente ale domniilor voastre şi, îndeosebi, ale colegilor noştri avocaţi, ca să mă apăr mai bine şi, evident, să am cîştig de cauză. 
Mai ales, am nevoie de cazuistică şi de argumente prin care să-mi susţin acţiunea: obligaţia A.O.Ş.R să-mi furnizeze informaţiile solicitate, salariile nominale ale tuturor angajaţilor şi indemnizaţiile date membrilor A.O.Ş.R., cheltuielile făcute de A.O.Ş.R. cu diverse acţiuni etc. (precum am arătat în articolul de la nr. 8), deoarece hrăpăreţii din gaşca asta au făcut şi continuă să facă un adevărat jaf în banii publici – adică ai noştri – sub pretextul că produc ştiinţă, dar nu fac decît să taie frunză la cîini şi să ia o traistă de bani degeaba, plimbîndu-se pe la diverse cheremeze, numite, pompos, de ei, "simpozioane" - cum am demonstrat în articolele de mai sus.
Vă rog să difuzaţi acest apel şi altor colegi - îndeosebi avocaţi -, în speranţa că voi găsi sprijin şi din partea lor.

Vă mulţumesc pentru înţelegere şi pentru ajutor.
Cu bine,
Colonel (r.) Vasile Zărnescu


Sursa: MCP Press Agency, Cristea Costache

Un reporter frenetic: Iorga (1937)


Sunt vreo 60.000 in toata Elvetia si isi spun, cu mandrie, "romansi": oamenii liberi ai muntilor, de alt neam decat vorbitorii de limba germana si italiana care ii inconjoara din toate partile. Candva, tara lor, asezata la aproape 4000 de metri inaltime, se numea Retia. Azi se numeste Engadin si se afla in cantonul elvetian Grison. Cu toate ca limba lor a fost recunoscuta abia in 1938, dupa lupte grele si indelungate, ca cea de-a patra limba nationala, ea e de fapt singurul grai nascut si vorbit pe actualul teritoriu elvetian (germana, franceza si italiana fiind limbi de imprumut, aduse de peste munti). Nu de mult, romansii si-au sarbatorit, ca si noi, 2000 de ani de continuitate istorica, chiar daca sunt, tot ca si noi, mult mai vechi. Urmasi ai mandrilor reti, latinizati la fel de greu ca si dacii de armatele Imperiului roman, Nicolae Iorga le spunea "frati mai mici" ai românilor. In studiul sau "Paralelisme româno-helvetice", marele istoric ii socotea inruditi cu traco-ilirii, dar si cu celtii, de la care au mostenit un fond de cuvinte prezente si in limba noastra.

Iorga afirma ca e cel dintai român care a ajuns pe inaltimile Alpilor, intre romansi. "Cel dintai care s-a dus sa-i vada acasa la dânsii, sa le vorbeasca limba asa de asemenea cu a noastra si sa se uite in ochii aceia negri, destepti, care lumineaza fata rotunda sub parul des si darz", marturisindu-si regretul ca nu le poate infatisa romanilor "si vederi din satele lor si nu le pot aduce inainte figurile asa de asemanatoare cu ale oamenilor nostri." Intr-o conferinta rostita la Radio , Iorga vorbea chiar despre "o singura unitate, care pornea de la Oceanul Atlantic si mergea pana la Marea Neagra... Intre noi (romanii), care ne intindem pe amandoua malurile Tisei (...) si intre ceea ce au ramas ei (romansii, n.n.) nu e nici o discontinuitate. O singura panza de rasa influentata de romani, o singura limba, cuprinzand elemente sufletesti dominante ale marelui popor iesit din vechea rasa ilirico-traca si din Roma strabuna..."

Ce nebunie mai frumoasa pentru un reporter, la inceputul unui nou secol, decat sa porneasca intr-acolo, incercand sa vada ce-a mai ramas astazi din "fratii" nostri indepartati? Sa le priveasca chipurile, sa le asculte limba, sa se intrebe daca povestea lui Iorga despre romansi nu a fost doar vanare de vant. Dar, dupa o saptamana de peregrinari prin muntii helvetici, mi-am dat seama ca n-a fost in zadar. Nu pot aduce neaparat dovezi, nu sunt specialist in istorie si graiuri vechi. Ceea ce pot spune e ca acolo, printre oamenii aceia din Alpi, printre taranii aceia crescatori de vaci si de oi, acolo m-am simtit cu adevarat Acasa.

Istorie si fan

Pashun Craista (Creasta Pasunilor). Un satuc de vreo opt case, catarat undeva spre izvoarele Mustairului. Deasupra noastra, pereti de stanci acoperiti de zapezi vesnice. In fata, peste o vale colosala, alti munti drepti, nemiscati, unul in spatele celuilalt, umpland cu semetia lor bolta albastra. Engadin, tara romansilor si a padurilor nesfarsite.

Fratii nostri din Alpi

"Fratii" de la Formula As : Sorin Preda, Horia Turcanu, Sanziana Pop, Andrei Cheran si autorul reportajului

Pe marginea drumului, doi oameni ne fac semne cu mana a binete. Doi tarani, doi oameni ai locului. Siluetele lor voinice se proiecteaza pe muntii din spate. Oprim masina si ne intoarcem mirati. Dupa atatea zile de mers prin Elvetia, e prima oara cand intalnim oameni care ne saluta cu bucurie. Un tata si un fiu, singurii locuitori ai catunului dintre stanci. Gospodari, stapani de munti si vaci multe. Baiatul e inalt, puternic, chipes, un adevarat Fat-Frumos. Il cheama Vreni, n-are mai mult de 20 de ani. Vorbeste bine frantuzeste - lucru cam rar intalnit in tinuturile astea - si-mi spune ca desi familia lor se numeste Lamprecht, ei sunt romansi "vechi de cinci generatii", doar ca numele le-a fost germanizat. Palmele fiului sunt negre, crapate de munca. Pe haine are urme de fan. E vremea cositului. Tot satul miroase a fan. Un sat arhaic, cu o istorie grea, pe care tanarul cel chipes o spune cu gravitate, ca pe un mesaj ce trebuie transmis neaparat mai departe. Pierderea limbii si a obiceiurilor stramosilor a inceput inca din vremuri medievale. Raul a urcat spre romansi dinspre vãi. De acolo, de jos, a pornit nenorocirea. Romansii au urcat tot mai sus, pe munti, cautand sa se ascunda. N-au reusit. Italienii au venit din sud, francezii din vest, nemtii din nord. I-au prins ca intr-o menghina. Vreni e mandru ca e romans. Cand vorbeste despre asta, isi pune palma pe inima. A facut "scoala de tarani" in oraselul Santa Maria, acolo a invatat tot ce stie. Pe urma s-a intors in satucul lui drag. Desi e frumos ca un print din povesti, desi a avut nenumarate propuneri sa plece la oras si chiar in strainatate, el n-a vrut. A ales sa traiasca mai departe in satul cu opt case, de pe culmile Alpilor, sa porneasca la fiecare revarsat al zorilor cu vitele pe creste, sa-si strice mainile de atata munca, sa priveasca seara, culcat in fan, cele mai stralucitoare stele de pe pamant. Asta a vrut. Si zice ca aici ar vrea sa ramana pana la moarte. In Pashun Craista. Creasta pasunilor.

Vreni ii traduce tatalui tot ce vorbim. Sunt momente cand cei doi rad intre ei, hatri, cercetandu-ne din crestet pana-n talpi, intrebandu-se ce-or fi cautand niste romani pe coclaurile astea. La inceput, cei doi nu-si dau seama ca eu pricep cam tot ce vorbesc.

Inteleg o gramada de cuvinte: "plug", "mos", "casa", "munt", "ram", "muma", "frar", "sour", "scolar", "corp", "alb", "eu sun", "el fa", dar inteleg mai cu seama intonatia lor, o cadenta, o anumita muzica a graiului, atat de asemanatoare cu a noastra, incat parca nici n-ai nevoie de cuvinte, parca pricepi totul din vioiciunea spuselor, din gesturi, din inclinarea trupului, din privirile ce insotesc mereu fiecare exclamatie. Asa vor fi toti oamenii pe care ii voi intalni aici, in batranii munti retici: parca nu vorbesc cu cuvinte. Parca vorbesc direct cu sufletul.

Valchava (Valceaua), alt sat pe valea Mustairului, cuibarit intr-o vale larga, din care pornesc pretutindeni nenumarate fire de drum. E sambata dupa amiaza si romansii ies in fata casoaielor vechi, cu fatade pictate si flori rosii revarsate peste feresti. Se odihnesc, isi trag sufletul dupa o zi de munca. O tihna blanda, aurie, invaluie asezarea. Oamenii sed pe niste bancute vechi, innegrite de vremi, cu spatele lipit de zidurile groase. Aceleasi bancute unde au sezut altadata parintii, bunicii lor si tot neamul. Sporovaiesc intre ei, zambesc, trag din tigara rar, ganditori, imi dau seama ca principalele lor discutii sunt legate de turme, de stani, de schimbarea vremii. E imposibil, privindu-i, sa nu te duca gandul la pastorii nostri. Aceeasi saga, aceleasi ocheade aruncate strainilor, aceleasi salutari sugubete strigate vecinului de pe bancuta de-alaturi, aceleasi taifasuri in care pun "tara la cale", aceeasi pace contemplativa care-i cuprinde uneori pe toti, cand se uita la munti. Bancuta din fata casei e nelipsita in tot Engadinul. Multe din ele au o scobitura facuta in zid, dinadins pentru a baga acolo o banca de lemn. Din stravechime, locului i se zice "vamporta" (in fata portii), locul unde romansii stau sa vorbeasca sau sa priveasca lumea. Pentru romansi, vecinatatea e mai presus de orice. Asa s-au ridicat comunele, asa s-au pastrat traditiile si limba. Prin vecinatate. Prin sate trainice si unite. Oamenii se inteleg, se ajuta, se viziteaza des, fara a-si anunta sosirea dinainte, intra nestingheriti unul in casa altuia, isi imprumuta unelte, bani, orice. "Un bun vashin vala pu co un paraint", "un bun vecin valoreaza mai mult decat o ruda", spune un vechi proverb romans, laudand milenara vecinatate omeneasca, pierduta prin alte parti.

Casa focului


Ma-ndrept spre o batrana care sade pe banca, la poarta, si-i spun fara ocolisuri ca-mi place casa ei inundata de flori. "Casa e bela", ii zic. Batrana ma iscodeste pe sub sprancene. Apoi imi zambeste. Imi multumeste, putin rusinata, pentru vorbele mele. Si, la fel de brusc... ma pofteste in casa! Deschide larg usa marii bolti sapate in piatra - atat de asemanatoare cu cele ale caselor noastre din Ardeal. Strabatem un culoar caruia-i zice "suler" - coridorul prin care intra in casa carutele si animalele -, apoi cotim spre o odaie magica: casa focului (casa da fo), bucataria, "vatra" gospodariei, locul unde focul nu se stinge niciodata. Odaia tihnei si a povestilor batranesti. Chiar deasupra ferestrei, sunt doua "sgraffito", doua picturi stravechi: un Isus zugravit naiv, ca de un pictor taran, alaturi de un dragon, de un diavol: dracesc si sfant, paganism si crestinism, cele doua dimensiuni ale vietii romansilor. Asemeni noua, acesti reti romanizati au fost crestinati cu mare greutate si foarte tarziu, abia prin secolul al Vii-lea. Bisericile lor sunt ridicate pe sanctuare pagane. Chiar si azi sunt bantuiti de vechile credinte populare precrestine, traind - mai ales batranii - inca in plina magie. Ei se incred si acum in povesti cu zane, strigoi, vrajitoare si lupi ce vorbesc cu glas omenesc, in istorii pastoresti despre vaci blestemate, despre locuri magice, ascunse in munti, pe care trebuie sa le privesti cu teama sau cu evlavie.

Apoi femeia ma duce in grajdul casei, un adevarat muzeu al clopotelor pastoresti. Sute de talangi mici si uriase, pentru oi si vite, sunt agatate peste tot, pe peretii din barne. La romansi, talangile batrane nu se arunca. Se transforma in piese de muzeu ale familiei. Aproape orice gospodarie romansa are in grajd, pe pereti, aceasta multime de clopote. Aproape toate traditiile romanse - nuntile, urcarea si coborarea turmelor din munti, Chalandamarz (calendele lui Martie, cand feciorii bat din clopote pentru a alunga iarna si spiritele rele), Bauania (tragerea la sorti a ursitului), Tscheiver (jocul cu masti) - sunt insotite de dangatul prelung al talangilor. Clopotele sunt istorie vie. Simbolul traditiei, "Fuienetta", vatra in care focul nu se stinge niciodata.

Romanca din Scuol

(O romanca intre romansi: Mihaela Demonti)

Scuol. Capitala Engadinului de Jos, cel mai reprezentativ tinut romans, in ce priveste limba si traditiile. Iorga a fost aici. La fel Ovid Densusianu, marele lingvist, care a studiat ani la rand nume de munti, de piscuri, de vai sau de ape, realizand un curs de "Toponimie retoromana" la Universitatea din Bucuresti. Ii inteleg incantarea. E mai mare dragul sa-i auzi pe oameni vorbind o limba atat de asemanatoare cu a noastra: "ce faci?", "dorm bain?" (ai dormit bine?), "buna saira", "bun di", "buna not"... Lumea e vesela, gata de vorba, ti se da buna ziua, chiar daca trecatorul habar nu are cine esti. Daca multumesti cuiva, ti se raspunde "cun plachere" ("cu placere"), intocmai ca in romana. Prin magazine, te poti pomeni ca nu-ti sunt primiti "euro-ii", de parca vanzatorul n-ar fi vazut in viata lui astfel de bani. In general, oamenii au o antipatie fatisa fata de mititelele bancnote ale vecinilor. Si tot in general, oamenii nici nu vor sa auda de Uniunea Europeana...

Aici, in Scuol, am norocul de a o intalni pe Mihaela din... Romania. O adevarata celebritate locala. Aproape nu exista om in Scuol care sa n-o cunoasca, care sa n-aiba incredere deplina in ea. Toti stiu, macar din auzite, de frumoasa romanca din orasul lor. Mihaela Demonti e casatorita cu un barbat romans si traieste de paisprezece ani in Elvetia. Este - dupa stirea ei - singura romanca din Engadin. A invatat limba in doar doua luni. Fara dictionare, numai prin discutii cu oamenii. Ne da dreptate ca-i foarte asemanatoare cu romana. De altfel, "si oamenii de aici parca sunt la fel", spune ea. "La inceput, am avut un soc. Nu stiam nimic despre Engadin, despre romansi. Ma pregatisem pentru o Elvetie rece, "ca ceasul". Nu mi-a luat mult timp sa-mi dau seama ca ei sunt de fapt cu totul "altceva": mai sentimentali, mai calzi, dar totodata si aprigi, dintr-o bucata. Trebuie doar sa le dai importanta pe care-o merita, sa-i mangai, sa-i asculti, sa le vorbesti pe limba lor. Si sa-i vedeti ce cantareti sunt!... Ce dansatori!... Ei canta tot timpul, chiar si cand muncesc. Iar daca asculti corurile lor, e imposibil sa nu pleci cu ochii in lacrimi. Nu stiu cum, dar inca de cand am venit, am simtit ceva familiar, ceva ce ma ducea mereu cu gandul spre acasa. Am fost si eu mirata cat de usor am putut sa ma adaptez. Ca sa le cad la inima n-a trebuit sa fac nimic altceva decat sa fiu eu insami."



"Noi si voi suntem frati!"
Fratii nostri din Alpi
Case vechi in Valchava

Mihaela e nespus de incantata ca s-a intalnit cu romani. Nici nu sta pe ganduri sa ne pofteasca la ea acasa, unde sotul sau, Plasch Demonti - anuntat prin telefon - ne asteapta cu masa. Mihaela locuieste in Sent, un sat superb, aflat chiar deasupra Scuolului, o adevarata cetate de case albe, avand in mijloc o piata si o biserica. Aici a trait ca un pustnic, studiind folclorul si limba neamului sau, mai intai intr-o moara veche, apoi in turnul unei biserici parasite, marele scriitor si luptator romans pentru neatarnare, Peider Lansel, primul traducator al baladei noastre "Miorita", autor al celebrului dicton "Nici italieni, nici germani, romansi vrem sa ramanem!", lozinca devenita apoi adevarat imn, "torta culturii retice", cum s-a spus.

Marturisesc ca nicicand, nici in deplasarile mele de reporter prin tara, nu am fost primit cu atata dragoste ca in casa Mihaelei din Sent. Plasch Demonti ma intampinase cu imbratisari: la atata departare de Carpati, un roman si un romans se tin in brate ca fratii, privind muntii unul peste umarul celuilalt. Plasch (trad. "Placut") are ceva din mandria gospodarului roman care te "omeneste" acasa la el. In aceste clipe, parca nici nu mai traieste pentru sine, ci doar pentru oaspetii sai. Ne indeamna "sa mai servim", mereu ne intreaba daca avem nevoie de ceva, e atent la orice detaliu. Si vorbim, mereu vorbim. Cu cele cateva cuvinte romanesti pe care le stie, aproape ca nu mai am nevoie de traducator. A fost si el in Romania , in muntii Fagarasului, pe la Curtea de Arges, si acolo a impartasit deplin credinta sotiei sale: "Noi si voi suntem frati!". Asa zice, si-mi strange atat de tare palma in pumnul sau ca barosul, ca-mi dau lacrimile. Plasch e mandru ca e romans. Doar il cheama Demonti ("al muntelui"), "om liber al muntilor", cum ii place sa-si spuna. Abia asteapta sa treaca cele trei zile pana cand va urca in Alpi, unde va ramane vreme de trei saptamani. "Uite acolo!", zice, si-mi arata un punct indepartat, intre crestele albe -, singur intr-o cabanuta pastoreasca din pustietati neumblate. Asa face mereu, cand il apuca dorul de duca. Nu poate trai fara munti. Fara munti, spune el, "ar muri pe picioare".

Fratii nostri din Alpi
Niculin

Spre seara, Mihaela imi aduce la ea acasa doi romansi "foarte vechi", al caror neam se pierde in negura vremurilor: Stupan Niculin si Giacumina. Sot si sotie, casatoriti de 55 de ani. Abia cand ii vad intrand sontac, tinandu-se unul pe altul de brat, in odaia cea mare, abia atunci imi spun ca, intr-adevar, acestea trebuie sa fie chipurile mult laudate de Iorga. Sunt duiosi batranii acestia, cand se aseaza tacticos la masa, putin nedumeriti, nepricepand prea bine ce vrem de la dansii. El, Niculin, a fost cioban la oi. Apoi baciul unei mari stane din tinut. Apoi comerciant de oi, ajungand cu turmele tocmai pana in Elvetia franceza. Desi e unul din cei mai bogati oameni ai Sentului, el se poarta mai departe in sfeterul de lana si pantalonii de costum nitel ponositi, tare modest cu vecinii, iar gandul ii sta tot la stanele din munti si la oile care acum, din pacate, sunt din ce in ce mai putine. Ea, Giacumina, a fost mai mult casnica. S-a ocupat de cele patru fete ale lor. Le-a maritat cu romansi, le-a invatat sa fie mandre ca-s romanse. Niculin si Giacumina se iubesc si acum. Se tin mereu de mana pe sub masa, ca doi scolari, in timp ce-mi vorbesc. Iar eu stiu ce sa-i intreb. Le pun exact aceleasi intrebari pe care le-as fi pus oricarui cioban de-al nostru din Carpati. Da, inca mai exista transhumanta in Engadin, raspunde Niculin. Turmele pornesc primavara prin mai si se intorc in noiembrie. Conform unui vechi ritual, ciobanii urca mai intai singuri, pana pe Piscul Minschun, la peste 3000 de metri, doar pentru a se inchina in fata unei pietre sfinte. O piatra despre care ei zic ca e "a Maicii" - Mama Dona, Fecioara Maria - si-n fata careia staruie indelung in rugaciune, acoperind-o cu sarutari. Pastorii au credinta ca daca nu saruta aceasta stanca, atunci nu vor avea noroc la pasunat si le va merge rau intreg anul. Si Niculin s-a inchinat la piatra Mamei Dona. A fost urcat pe brate pana acolo, in varful muntelui, grav bolnav, paralizat din pricina unei congestii cerebrale. A atins si el cu buzele piatra binecuvantata si a plans. S-a rugat la munti, la paduri, la cerul "clar" al Alpilor, caci in toate acestea se afla ascuns Dumnezeu. "Dumnezeu nu e o persoana. Dumnezeu e natura insasi", zice el. Si pana la urma s-a vindecat. Prin rugaciune, zice. Numai prin rugaciune.
Fratii nostri din Alpi

Giacumina

Impreuna cu iubita lui sotie, batranul isi aminteste cat de simpla era viata satului altadata, cat de curati si credinciosi erau oamenii. Unele episoade le-au trait ei insisi, in copilarie, altele le-au fost povestite de parinti, de bunici. Mihaela imi traduce fascinata. Nu aflase despre toate acestea pana atunci. Batrana Giacumina reinvie vorbind un sat izolat in munti, care altadata n-avea nevoie de nimic din afara. Vremuri in care painea si panza se faceau in casa, cu razboaie de tesut si roti de tors, de catre femei stranse intr-o "adunare" (sezatoare), unde se spuneau cele mai frumoase povesti. In capul satului exista si azi un loc numit "El Fourn", acolo se afla odinioara marele cuptor de paine al satului. In timpul liber, in noptile lungi de iarna, Niculin scrie poezii. Poezii nascute din traditiile satului, din marea dragoste ce i-o poarta Giacuminei. In copilarie a vazut-o cu ochii lui pe ultima vrajitoare ("stria") din Sent. Avea vreo opt ani pe atunci. Isi aminteste cum au adus-o oamenii in piata satului, imbracata in zdrentele unui strai barbatesc de pastor, cum au bagat-o cu mainile in apa clocotita pana cand a recunoscut ca ea a facut toate blestematiile. Altadata, vrajitoarele erau multe, maestre in ale descantecului. Un platou inalt, undeva spre Ardez, se numeste si azi "Cuptorul Vrajitoarelor". In acel loc, oamenii vedeau aparand urme de picior femeiesc intrand adanc in pamant, dar pe nimeni care sa lase aceste urme. Vrajitoarele aveau de-a face mai ales cu ciobanii singuratici din munti. Ii momeau cu ispite femeiesti, preschimbandu-se in fecioare frumoase, le secau ugerul vitelor, le stricau capitele de fan ori le rasturnau carutele dupa o zi istovitoare de munca. Mihaela traduce, iar eu ma infior: cum as putea sa nu ma gandesc la ciobanii aceia ai nostri, cu care facusem atatea reportaje prin Carpati? Chiar felul de a povesti e acelasi. Bineinteles, Niculin nu a vazut cu ochii lui vrajile, a auzit povestea pe care mi-o spune de la un pastor din Plumeran, caruia i s-a intamplat. Omul statea cu vita pe pajiste si deodata s-a desfacut lantul de la gatul animalului, tras parca de-o putere nevazuta. Ciobanul i-l lega la loc, strans. Lantul iarasi cadea la pamant. De nenumarate ori. Pe urma, cand ducea vita la apa, lantul se ridica de jos si se prindea singur de gatul ei. N-o lasa sa bea apa. Singur se ridica! Singur! O vrajitoare ii facea asta ciobanului. Niculin n-ar fi crezut, insa omul era gospodar serios, respectat. Nu putea sa minta. A vazut totul cu ochii lui...

Epilog cu Carpati

Iorga a vizitat Engadinul in anul 1937. Astazi, dupa aproape sapte decenii, reporterul are sansa de-a cunoaste, in acelasi loc, un alt mare istoric, de data aceasta elvetian: pr. dr. Martin Bundi, fost presedinte al Consiliului National al Elvetiei din Chur. Specialistul in istorie antica il confirma pe savantul roman: "Da, se poate vorbi de un paralelism intre noi si voi. Aici au fost colonizati retii, la voi dacii. Iar intre reti si daci exista multe asemanari. Limbile s-au conservat atat de bine, pentru ca si noi si voi am trait atata amar de vreme izolati: noi, intr-o mare germanica, voi, intr-o mare slava. Desi avem putine marturii despre limba retica ca s-o putem reconstrui - doar cateva inscriptii pe piatra - cu siguranta ca aceasta nu a fost una indo-europeana, asa cum nici limba daca n-a fost..." Retii au fost - s-a scris -, ca si dacii, un popor mare si mandru. La lupta nu se temeau de moarte: "furor raeticus". Au fost, tot ca si dacii, prin excelenta "oameni ai muntilor". Pastori si razboinici. Ei hartuiau adesea, cu un curaj nemaivazut, armatele romane din campie, cele din campia Padului mai ales. Au fost infranti cu greu, in ascunzatorile lor din munti. A fost nevoie de doua armate romane, care-au urcat spre ei, pe o parte si pe alta a Alpilor, prinzandu-i ca-ntr-un cleste...

Calatoria noastra se apropie de sfarsit. Falera e ultimul sat de romansi al popasului nostru elvetian. O masa lunga, alba, cu noi, romanii, in mijloc, inconjurati de localnici: doamna Silvia Casutt, primarita comunei, doamna Rita Cathomen si sotul acesteia, Ignaz, alti cativa pastori bastinasi. Mancam un fel de sarmale romanse. Fereastra casei e plina de soare, iar soarele lumineaza o vale verde si o biserica veche. Alaturi, pornind chiar din altarul bisericii, o multime de pietre, megaliti si menhire din epoca bronzului, formeaza un gigantic calendar solar, de o precizie matematica uimitoare. Aflu ca pe o piatra numita "Sageata Lunii" e incrustata pozitia exacta a stelelor atunci cand a avut loc eclipsa totala de soare din 25 decembrie, de "Craciunul" anului 1089 inainte de Cristos. O grupare de alte trei pietre formeaza un triunghi pythagoreic perfect (a2+b2=c2). Asadar, acesti reti nu erau fistecine... Falera e una din cele mai vechi asezari ale romansilor, atestata documentar si locuita absolut fara nici o intrerupere din anul 3500 i.Hr. Intr-un tarziu, Ignaz Cathomen avea sa-mi spuna ceva care imi va taia respiratia: "E la noi un cuvant foarte vechi, poate chiar cel mai vechi, la fel de batran ca si megalitii astia din piatra pe care-i vedeti. E vorba de cuvantul "carp", ceea ce in romansa inseamna "piatra", "stanca". Nimeni n-a putut stabili vreodata originea acestui cuvant, ea se pierde in adancul istoriei. Noi insa il avem in numeroase nume de locuri, de munti si de vai: Carp, Carpet, Carppa... Cateva piscuri de aici, din jurul satului, se numesc chiar asa: Carp. Un altul se numeste Carpats. Da, Carpats, de ce va mirati?..." Mananc sarmale romanse si zambesc. Acum am, intr-adevar, toate motivele ca sa ma simt aici ca acasa.
Un reporter frenetic: Iorga (1937)


Sunt vreo 60.000 in toata Elvetia si isi spun, cu mandrie, "romansi": oamenii liberi ai muntilor, de alt neam decat vorbitorii de limba germana si italiana care ii inconjoara din toate partile. Candva, tara lor, asezata la aproape 4000 de metri inaltime, se numea Retia. Azi se numeste Engadin si se afla in cantonul elvetian Grison. Cu toate ca limba lor a fost recunoscuta abia in 1938, dupa lupte grele si indelungate, ca cea de-a patra limba nationala, ea e de fapt singurul grai nascut si vorbit pe actualul teritoriu elvetian (germana, franceza si italiana fiind limbi de imprumut, aduse de peste munti). Nu de mult, romansii si-au sarbatorit, ca si noi, 2000 de ani de continuitate istorica, chiar daca sunt, tot ca si noi, mult mai vechi. Urmasi ai mandrilor reti, latinizati la fel de greu ca si dacii de armatele Imperiului roman, Nicolae Iorga le spunea "frati mai mici" ai românilor. In studiul sau "Paralelisme româno-helvetice", marele istoric ii socotea inruditi cu traco-ilirii, dar si cu celtii, de la care au mostenit un fond de cuvinte prezente si in limba noastra.

Iorga afirma ca e cel dintai român care a ajuns pe inaltimile Alpilor, intre romansi. "Cel dintai care s-a dus sa-i vada acasa la dânsii, sa le vorbeasca limba asa de asemenea cu a noastra si sa se uite in ochii aceia negri, destepti, care lumineaza fata rotunda sub parul des si darz", marturisindu-si regretul ca nu le poate infatisa romanilor "si vederi din satele lor si nu le pot aduce inainte figurile asa de asemanatoare cu ale oamenilor nostri." Intr-o conferinta rostita la Radio , Iorga vorbea chiar despre "o singura unitate, care pornea de la Oceanul Atlantic si mergea pana la Marea Neagra... Intre noi (romanii), care ne intindem pe amandoua malurile Tisei (...) si intre ceea ce au ramas ei (romansii, n.n.) nu e nici o discontinuitate. O singura panza de rasa influentata de romani, o singura limba, cuprinzand elemente sufletesti dominante ale marelui popor iesit din vechea rasa ilirico-traca si din Roma strabuna..."

Ce nebunie mai frumoasa pentru un reporter, la inceputul unui nou secol, decat sa porneasca intr-acolo, incercand sa vada ce-a mai ramas astazi din "fratii" nostri indepartati? Sa le priveasca chipurile, sa le asculte limba, sa se intrebe daca povestea lui Iorga despre romansi nu a fost doar vanare de vant. Dar, dupa o saptamana de peregrinari prin muntii helvetici, mi-am dat seama ca n-a fost in zadar. Nu pot aduce neaparat dovezi, nu sunt specialist in istorie si graiuri vechi. Ceea ce pot spune e ca acolo, printre oamenii aceia din Alpi, printre taranii aceia crescatori de vaci si de oi, acolo m-am simtit cu adevarat Acasa.

Istorie si fan

Pashun Craista (Creasta Pasunilor). Un satuc de vreo opt case, catarat undeva spre izvoarele Mustairului. Deasupra noastra, pereti de stanci acoperiti de zapezi vesnice. In fata, peste o vale colosala, alti munti drepti, nemiscati, unul in spatele celuilalt, umpland cu semetia lor bolta albastra. Engadin, tara romansilor si a padurilor nesfarsite.

Fratii nostri din Alpi

"Fratii" de la Formula As : Sorin Preda, Horia Turcanu, Sanziana Pop, Andrei Cheran si autorul reportajului

Pe marginea drumului, doi oameni ne fac semne cu mana a binete. Doi tarani, doi oameni ai locului. Siluetele lor voinice se proiecteaza pe muntii din spate. Oprim masina si ne intoarcem mirati. Dupa atatea zile de mers prin Elvetia, e prima oara cand intalnim oameni care ne saluta cu bucurie. Un tata si un fiu, singurii locuitori ai catunului dintre stanci. Gospodari, stapani de munti si vaci multe. Baiatul e inalt, puternic, chipes, un adevarat Fat-Frumos. Il cheama Vreni, n-are mai mult de 20 de ani. Vorbeste bine frantuzeste - lucru cam rar intalnit in tinuturile astea - si-mi spune ca desi familia lor se numeste Lamprecht, ei sunt romansi "vechi de cinci generatii", doar ca numele le-a fost germanizat. Palmele fiului sunt negre, crapate de munca. Pe haine are urme de fan. E vremea cositului. Tot satul miroase a fan. Un sat arhaic, cu o istorie grea, pe care tanarul cel chipes o spune cu gravitate, ca pe un mesaj ce trebuie transmis neaparat mai departe. Pierderea limbii si a obiceiurilor stramosilor a inceput inca din vremuri medievale. Raul a urcat spre romansi dinspre vãi. De acolo, de jos, a pornit nenorocirea. Romansii au urcat tot mai sus, pe munti, cautand sa se ascunda. N-au reusit. Italienii au venit din sud, francezii din vest, nemtii din nord. I-au prins ca intr-o menghina. Vreni e mandru ca e romans. Cand vorbeste despre asta, isi pune palma pe inima. A facut "scoala de tarani" in oraselul Santa Maria, acolo a invatat tot ce stie. Pe urma s-a intors in satucul lui drag. Desi e frumos ca un print din povesti, desi a avut nenumarate propuneri sa plece la oras si chiar in strainatate, el n-a vrut. A ales sa traiasca mai departe in satul cu opt case, de pe culmile Alpilor, sa porneasca la fiecare revarsat al zorilor cu vitele pe creste, sa-si strice mainile de atata munca, sa priveasca seara, culcat in fan, cele mai stralucitoare stele de pe pamant. Asta a vrut. Si zice ca aici ar vrea sa ramana pana la moarte. In Pashun Craista. Creasta pasunilor.

Vreni ii traduce tatalui tot ce vorbim. Sunt momente cand cei doi rad intre ei, hatri, cercetandu-ne din crestet pana-n talpi, intrebandu-se ce-or fi cautand niste romani pe coclaurile astea. La inceput, cei doi nu-si dau seama ca eu pricep cam tot ce vorbesc.

Inteleg o gramada de cuvinte: "plug", "mos", "casa", "munt", "ram", "muma", "frar", "sour", "scolar", "corp", "alb", "eu sun", "el fa", dar inteleg mai cu seama intonatia lor, o cadenta, o anumita muzica a graiului, atat de asemanatoare cu a noastra, incat parca nici n-ai nevoie de cuvinte, parca pricepi totul din vioiciunea spuselor, din gesturi, din inclinarea trupului, din privirile ce insotesc mereu fiecare exclamatie. Asa vor fi toti oamenii pe care ii voi intalni aici, in batranii munti retici: parca nu vorbesc cu cuvinte. Parca vorbesc direct cu sufletul.

Valchava (Valceaua), alt sat pe valea Mustairului, cuibarit intr-o vale larga, din care pornesc pretutindeni nenumarate fire de drum. E sambata dupa amiaza si romansii ies in fata casoaielor vechi, cu fatade pictate si flori rosii revarsate peste feresti. Se odihnesc, isi trag sufletul dupa o zi de munca. O tihna blanda, aurie, invaluie asezarea. Oamenii sed pe niste bancute vechi, innegrite de vremi, cu spatele lipit de zidurile groase. Aceleasi bancute unde au sezut altadata parintii, bunicii lor si tot neamul. Sporovaiesc intre ei, zambesc, trag din tigara rar, ganditori, imi dau seama ca principalele lor discutii sunt legate de turme, de stani, de schimbarea vremii. E imposibil, privindu-i, sa nu te duca gandul la pastorii nostri. Aceeasi saga, aceleasi ocheade aruncate strainilor, aceleasi salutari sugubete strigate vecinului de pe bancuta de-alaturi, aceleasi taifasuri in care pun "tara la cale", aceeasi pace contemplativa care-i cuprinde uneori pe toti, cand se uita la munti. Bancuta din fata casei e nelipsita in tot Engadinul. Multe din ele au o scobitura facuta in zid, dinadins pentru a baga acolo o banca de lemn. Din stravechime, locului i se zice "vamporta" (in fata portii), locul unde romansii stau sa vorbeasca sau sa priveasca lumea. Pentru romansi, vecinatatea e mai presus de orice. Asa s-au ridicat comunele, asa s-au pastrat traditiile si limba. Prin vecinatate. Prin sate trainice si unite. Oamenii se inteleg, se ajuta, se viziteaza des, fara a-si anunta sosirea dinainte, intra nestingheriti unul in casa altuia, isi imprumuta unelte, bani, orice. "Un bun vashin vala pu co un paraint", "un bun vecin valoreaza mai mult decat o ruda", spune un vechi proverb romans, laudand milenara vecinatate omeneasca, pierduta prin alte parti.

Casa focului


Ma-ndrept spre o batrana care sade pe banca, la poarta, si-i spun fara ocolisuri ca-mi place casa ei inundata de flori. "Casa e bela", ii zic. Batrana ma iscodeste pe sub sprancene. Apoi imi zambeste. Imi multumeste, putin rusinata, pentru vorbele mele. Si, la fel de brusc... ma pofteste in casa! Deschide larg usa marii bolti sapate in piatra - atat de asemanatoare cu cele ale caselor noastre din Ardeal. Strabatem un culoar caruia-i zice "suler" - coridorul prin care intra in casa carutele si animalele -, apoi cotim spre o odaie magica: casa focului (casa da fo), bucataria, "vatra" gospodariei, locul unde focul nu se stinge niciodata. Odaia tihnei si a povestilor batranesti. Chiar deasupra ferestrei, sunt doua "sgraffito", doua picturi stravechi: un Isus zugravit naiv, ca de un pictor taran, alaturi de un dragon, de un diavol: dracesc si sfant, paganism si crestinism, cele doua dimensiuni ale vietii romansilor. Asemeni noua, acesti reti romanizati au fost crestinati cu mare greutate si foarte tarziu, abia prin secolul al Vii-lea. Bisericile lor sunt ridicate pe sanctuare pagane. Chiar si azi sunt bantuiti de vechile credinte populare precrestine, traind - mai ales batranii - inca in plina magie. Ei se incred si acum in povesti cu zane, strigoi, vrajitoare si lupi ce vorbesc cu glas omenesc, in istorii pastoresti despre vaci blestemate, despre locuri magice, ascunse in munti, pe care trebuie sa le privesti cu teama sau cu evlavie.

Apoi femeia ma duce in grajdul casei, un adevarat muzeu al clopotelor pastoresti. Sute de talangi mici si uriase, pentru oi si vite, sunt agatate peste tot, pe peretii din barne. La romansi, talangile batrane nu se arunca. Se transforma in piese de muzeu ale familiei. Aproape orice gospodarie romansa are in grajd, pe pereti, aceasta multime de clopote. Aproape toate traditiile romanse - nuntile, urcarea si coborarea turmelor din munti, Chalandamarz (calendele lui Martie, cand feciorii bat din clopote pentru a alunga iarna si spiritele rele), Bauania (tragerea la sorti a ursitului), Tscheiver (jocul cu masti) - sunt insotite de dangatul prelung al talangilor. Clopotele sunt istorie vie. Simbolul traditiei, "Fuienetta", vatra in care focul nu se stinge niciodata.

Romanca din Scuol

(O romanca intre romansi: Mihaela Demonti)

Scuol. Capitala Engadinului de Jos, cel mai reprezentativ tinut romans, in ce priveste limba si traditiile. Iorga a fost aici. La fel Ovid Densusianu, marele lingvist, care a studiat ani la rand nume de munti, de piscuri, de vai sau de ape, realizand un curs de "Toponimie retoromana" la Universitatea din Bucuresti. Ii inteleg incantarea. E mai mare dragul sa-i auzi pe oameni vorbind o limba atat de asemanatoare cu a noastra: "ce faci?", "dorm bain?" (ai dormit bine?), "buna saira", "bun di", "buna not"... Lumea e vesela, gata de vorba, ti se da buna ziua, chiar daca trecatorul habar nu are cine esti. Daca multumesti cuiva, ti se raspunde "cun plachere" ("cu placere"), intocmai ca in romana. Prin magazine, te poti pomeni ca nu-ti sunt primiti "euro-ii", de parca vanzatorul n-ar fi vazut in viata lui astfel de bani. In general, oamenii au o antipatie fatisa fata de mititelele bancnote ale vecinilor. Si tot in general, oamenii nici nu vor sa auda de Uniunea Europeana...

Aici, in Scuol, am norocul de a o intalni pe Mihaela din... Romania. O adevarata celebritate locala. Aproape nu exista om in Scuol care sa n-o cunoasca, care sa n-aiba incredere deplina in ea. Toti stiu, macar din auzite, de frumoasa romanca din orasul lor. Mihaela Demonti e casatorita cu un barbat romans si traieste de paisprezece ani in Elvetia. Este - dupa stirea ei - singura romanca din Engadin. A invatat limba in doar doua luni. Fara dictionare, numai prin discutii cu oamenii. Ne da dreptate ca-i foarte asemanatoare cu romana. De altfel, "si oamenii de aici parca sunt la fel", spune ea. "La inceput, am avut un soc. Nu stiam nimic despre Engadin, despre romansi. Ma pregatisem pentru o Elvetie rece, "ca ceasul". Nu mi-a luat mult timp sa-mi dau seama ca ei sunt de fapt cu totul "altceva": mai sentimentali, mai calzi, dar totodata si aprigi, dintr-o bucata. Trebuie doar sa le dai importanta pe care-o merita, sa-i mangai, sa-i asculti, sa le vorbesti pe limba lor. Si sa-i vedeti ce cantareti sunt!... Ce dansatori!... Ei canta tot timpul, chiar si cand muncesc. Iar daca asculti corurile lor, e imposibil sa nu pleci cu ochii in lacrimi. Nu stiu cum, dar inca de cand am venit, am simtit ceva familiar, ceva ce ma ducea mereu cu gandul spre acasa. Am fost si eu mirata cat de usor am putut sa ma adaptez. Ca sa le cad la inima n-a trebuit sa fac nimic altceva decat sa fiu eu insami."



"Noi si voi suntem frati!"
Fratii nostri din Alpi
Case vechi in Valchava

Mihaela e nespus de incantata ca s-a intalnit cu romani. Nici nu sta pe ganduri sa ne pofteasca la ea acasa, unde sotul sau, Plasch Demonti - anuntat prin telefon - ne asteapta cu masa. Mihaela locuieste in Sent, un sat superb, aflat chiar deasupra Scuolului, o adevarata cetate de case albe, avand in mijloc o piata si o biserica. Aici a trait ca un pustnic, studiind folclorul si limba neamului sau, mai intai intr-o moara veche, apoi in turnul unei biserici parasite, marele scriitor si luptator romans pentru neatarnare, Peider Lansel, primul traducator al baladei noastre "Miorita", autor al celebrului dicton "Nici italieni, nici germani, romansi vrem sa ramanem!", lozinca devenita apoi adevarat imn, "torta culturii retice", cum s-a spus.

Marturisesc ca nicicand, nici in deplasarile mele de reporter prin tara, nu am fost primit cu atata dragoste ca in casa Mihaelei din Sent. Plasch Demonti ma intampinase cu imbratisari: la atata departare de Carpati, un roman si un romans se tin in brate ca fratii, privind muntii unul peste umarul celuilalt. Plasch (trad. "Placut") are ceva din mandria gospodarului roman care te "omeneste" acasa la el. In aceste clipe, parca nici nu mai traieste pentru sine, ci doar pentru oaspetii sai. Ne indeamna "sa mai servim", mereu ne intreaba daca avem nevoie de ceva, e atent la orice detaliu. Si vorbim, mereu vorbim. Cu cele cateva cuvinte romanesti pe care le stie, aproape ca nu mai am nevoie de traducator. A fost si el in Romania , in muntii Fagarasului, pe la Curtea de Arges, si acolo a impartasit deplin credinta sotiei sale: "Noi si voi suntem frati!". Asa zice, si-mi strange atat de tare palma in pumnul sau ca barosul, ca-mi dau lacrimile. Plasch e mandru ca e romans. Doar il cheama Demonti ("al muntelui"), "om liber al muntilor", cum ii place sa-si spuna. Abia asteapta sa treaca cele trei zile pana cand va urca in Alpi, unde va ramane vreme de trei saptamani. "Uite acolo!", zice, si-mi arata un punct indepartat, intre crestele albe -, singur intr-o cabanuta pastoreasca din pustietati neumblate. Asa face mereu, cand il apuca dorul de duca. Nu poate trai fara munti. Fara munti, spune el, "ar muri pe picioare".

Fratii nostri din Alpi
Niculin

Spre seara, Mihaela imi aduce la ea acasa doi romansi "foarte vechi", al caror neam se pierde in negura vremurilor: Stupan Niculin si Giacumina. Sot si sotie, casatoriti de 55 de ani. Abia cand ii vad intrand sontac, tinandu-se unul pe altul de brat, in odaia cea mare, abia atunci imi spun ca, intr-adevar, acestea trebuie sa fie chipurile mult laudate de Iorga. Sunt duiosi batranii acestia, cand se aseaza tacticos la masa, putin nedumeriti, nepricepand prea bine ce vrem de la dansii. El, Niculin, a fost cioban la oi. Apoi baciul unei mari stane din tinut. Apoi comerciant de oi, ajungand cu turmele tocmai pana in Elvetia franceza. Desi e unul din cei mai bogati oameni ai Sentului, el se poarta mai departe in sfeterul de lana si pantalonii de costum nitel ponositi, tare modest cu vecinii, iar gandul ii sta tot la stanele din munti si la oile care acum, din pacate, sunt din ce in ce mai putine. Ea, Giacumina, a fost mai mult casnica. S-a ocupat de cele patru fete ale lor. Le-a maritat cu romansi, le-a invatat sa fie mandre ca-s romanse. Niculin si Giacumina se iubesc si acum. Se tin mereu de mana pe sub masa, ca doi scolari, in timp ce-mi vorbesc. Iar eu stiu ce sa-i intreb. Le pun exact aceleasi intrebari pe care le-as fi pus oricarui cioban de-al nostru din Carpati. Da, inca mai exista transhumanta in Engadin, raspunde Niculin. Turmele pornesc primavara prin mai si se intorc in noiembrie. Conform unui vechi ritual, ciobanii urca mai intai singuri, pana pe Piscul Minschun, la peste 3000 de metri, doar pentru a se inchina in fata unei pietre sfinte. O piatra despre care ei zic ca e "a Maicii" - Mama Dona, Fecioara Maria - si-n fata careia staruie indelung in rugaciune, acoperind-o cu sarutari. Pastorii au credinta ca daca nu saruta aceasta stanca, atunci nu vor avea noroc la pasunat si le va merge rau intreg anul. Si Niculin s-a inchinat la piatra Mamei Dona. A fost urcat pe brate pana acolo, in varful muntelui, grav bolnav, paralizat din pricina unei congestii cerebrale. A atins si el cu buzele piatra binecuvantata si a plans. S-a rugat la munti, la paduri, la cerul "clar" al Alpilor, caci in toate acestea se afla ascuns Dumnezeu. "Dumnezeu nu e o persoana. Dumnezeu e natura insasi", zice el. Si pana la urma s-a vindecat. Prin rugaciune, zice. Numai prin rugaciune.
Fratii nostri din Alpi

Giacumina

Impreuna cu iubita lui sotie, batranul isi aminteste cat de simpla era viata satului altadata, cat de curati si credinciosi erau oamenii. Unele episoade le-au trait ei insisi, in copilarie, altele le-au fost povestite de parinti, de bunici. Mihaela imi traduce fascinata. Nu aflase despre toate acestea pana atunci. Batrana Giacumina reinvie vorbind un sat izolat in munti, care altadata n-avea nevoie de nimic din afara. Vremuri in care painea si panza se faceau in casa, cu razboaie de tesut si roti de tors, de catre femei stranse intr-o "adunare" (sezatoare), unde se spuneau cele mai frumoase povesti. In capul satului exista si azi un loc numit "El Fourn", acolo se afla odinioara marele cuptor de paine al satului. In timpul liber, in noptile lungi de iarna, Niculin scrie poezii. Poezii nascute din traditiile satului, din marea dragoste ce i-o poarta Giacuminei. In copilarie a vazut-o cu ochii lui pe ultima vrajitoare ("stria") din Sent. Avea vreo opt ani pe atunci. Isi aminteste cum au adus-o oamenii in piata satului, imbracata in zdrentele unui strai barbatesc de pastor, cum au bagat-o cu mainile in apa clocotita pana cand a recunoscut ca ea a facut toate blestematiile. Altadata, vrajitoarele erau multe, maestre in ale descantecului. Un platou inalt, undeva spre Ardez, se numeste si azi "Cuptorul Vrajitoarelor". In acel loc, oamenii vedeau aparand urme de picior femeiesc intrand adanc in pamant, dar pe nimeni care sa lase aceste urme. Vrajitoarele aveau de-a face mai ales cu ciobanii singuratici din munti. Ii momeau cu ispite femeiesti, preschimbandu-se in fecioare frumoase, le secau ugerul vitelor, le stricau capitele de fan ori le rasturnau carutele dupa o zi istovitoare de munca. Mihaela traduce, iar eu ma infior: cum as putea sa nu ma gandesc la ciobanii aceia ai nostri, cu care facusem atatea reportaje prin Carpati? Chiar felul de a povesti e acelasi. Bineinteles, Niculin nu a vazut cu ochii lui vrajile, a auzit povestea pe care mi-o spune de la un pastor din Plumeran, caruia i s-a intamplat. Omul statea cu vita pe pajiste si deodata s-a desfacut lantul de la gatul animalului, tras parca de-o putere nevazuta. Ciobanul i-l lega la loc, strans. Lantul iarasi cadea la pamant. De nenumarate ori. Pe urma, cand ducea vita la apa, lantul se ridica de jos si se prindea singur de gatul ei. N-o lasa sa bea apa. Singur se ridica! Singur! O vrajitoare ii facea asta ciobanului. Niculin n-ar fi crezut, insa omul era gospodar serios, respectat. Nu putea sa minta. A vazut totul cu ochii lui...

Epilog cu Carpati

Iorga a vizitat Engadinul in anul 1937. Astazi, dupa aproape sapte decenii, reporterul are sansa de-a cunoaste, in acelasi loc, un alt mare istoric, de data aceasta elvetian: pr. dr. Martin Bundi, fost presedinte al Consiliului National al Elvetiei din Chur. Specialistul in istorie antica il confirma pe savantul roman: "Da, se poate vorbi de un paralelism intre noi si voi. Aici au fost colonizati retii, la voi dacii. Iar intre reti si daci exista multe asemanari. Limbile s-au conservat atat de bine, pentru ca si noi si voi am trait atata amar de vreme izolati: noi, intr-o mare germanica, voi, intr-o mare slava. Desi avem putine marturii despre limba retica ca s-o putem reconstrui - doar cateva inscriptii pe piatra - cu siguranta ca aceasta nu a fost una indo-europeana, asa cum nici limba daca n-a fost..." Retii au fost - s-a scris -, ca si dacii, un popor mare si mandru. La lupta nu se temeau de moarte: "furor raeticus". Au fost, tot ca si dacii, prin excelenta "oameni ai muntilor". Pastori si razboinici. Ei hartuiau adesea, cu un curaj nemaivazut, armatele romane din campie, cele din campia Padului mai ales. Au fost infranti cu greu, in ascunzatorile lor din munti. A fost nevoie de doua armate romane, care-au urcat spre ei, pe o parte si pe alta a Alpilor, prinzandu-i ca-ntr-un cleste...

Calatoria noastra se apropie de sfarsit. Falera e ultimul sat de romansi al popasului nostru elvetian. O masa lunga, alba, cu noi, romanii, in mijloc, inconjurati de localnici: doamna Silvia Casutt, primarita comunei, doamna Rita Cathomen si sotul acesteia, Ignaz, alti cativa pastori bastinasi. Mancam un fel de sarmale romanse. Fereastra casei e plina de soare, iar soarele lumineaza o vale verde si o biserica veche. Alaturi, pornind chiar din altarul bisericii, o multime de pietre, megaliti si menhire din epoca bronzului, formeaza un gigantic calendar solar, de o precizie matematica uimitoare. Aflu ca pe o piatra numita "Sageata Lunii" e incrustata pozitia exacta a stelelor atunci cand a avut loc eclipsa totala de soare din 25 decembrie, de "Craciunul" anului 1089 inainte de Cristos. O grupare de alte trei pietre formeaza un triunghi pythagoreic perfect (a2+b2=c2). Asadar, acesti reti nu erau fistecine... Falera e una din cele mai vechi asezari ale romansilor, atestata documentar si locuita absolut fara nici o intrerupere din anul 3500 i.Hr. Intr-un tarziu, Ignaz Cathomen avea sa-mi spuna ceva care imi va taia respiratia: "E la noi un cuvant foarte vechi, poate chiar cel mai vechi, la fel de batran ca si megalitii astia din piatra pe care-i vedeti. E vorba de cuvantul "carp", ceea ce in romansa inseamna "piatra", "stanca". Nimeni n-a putut stabili vreodata originea acestui cuvant, ea se pierde in adancul istoriei. Noi insa il avem in numeroase nume de locuri, de munti si de vai: Carp, Carpet, Carppa... Cateva piscuri de aici, din jurul satului, se numesc chiar asa: Carp. Un altul se numeste Carpats. Da, Carpats, de ce va mirati?..." Mananc sarmale romanse si zambesc. Acum am, intr-adevar, toate motivele ca sa ma simt aici ca acasa.

Sursa: MCP Press Agency, Gabi Popa

3,259

(0 replies, posted in MEREU CONTAMINĂM POPORUL !)

Ce nu s-a putut in 1945, se poate acum!

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea “Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidente, ei ?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă “Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că “se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania,cu ajutorul bandelor infractionale civile gen “zona” si “garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta. Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă “Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză “L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

Ce spune harta şi ce s-a întîmplat

Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:
- În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
- Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.
- În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
- În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
- “Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub “opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
- “Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.
Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″
Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.
Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “ George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…

România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.

De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.

În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.

Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.
Cei care le-au făcut această “neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.

Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti.
Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.

Sursa: MCP Press Agency, Mihaela Dorobanţu

Subject: sexul se face joi
Fiind curios de mic, la o oră de religie am întrebat profesorul (părintele – un popă de vreo 70 de ani): Când putem să facem sex? …şi îmi amintesc că mi-a răspuns când este permis din punct de vedere religios să facem sex.

Duminica – Nu se face sex. În majoritatea culturilor şi religiilor duminica este considerată prima zi a săptămânii, naşterea Domnului, ziua în care a înviat Iisus, Sabat. Ziuă considerată de odihnă, relaxare şi rugăciune.

Luni – Nu se face sex. Prima zi a săptămânii moderne este de fapt a doua zi, denumită şi deutera, a doua zi de când a înviat Isus. Considerată tot sărbătoare. Popular nu e bine să dai din casă, să împrumuţi bani, să lucrezi în afara casei…pentru astea ai timp destul în celelalte zile.

Marţi – Nu se face sex. Zi aducătoare de ghinion şi nenorociri în cele trei ceasuri rele …însă cum nimeni nu ştie în care parte a zilei sunt cele trei ceasuri (ore) se stă cu smerenie toată ziua.

Miercuri – Nu se face sex. Ziuă de căinţă şi rugăciune de la mijlocul săptămânii. Aproape toate religiile o recomandă ca zi de abstinenţă în plăcerile lumeşti, culinare etc…

Joi – Se face sex. – Observaţie, doar în cazul în care nu este o altă sărbătoare în această zi.

Vineri – Nu se face sex. E sfânta Vineri, sărbătoare şi cinstire a sfinţilor. Post negru clar.

Sâmbăta – Nu se face sex. Ultima zi din săptămână este considerată ziua morţilor, zi în care se cinstesc cei plecaţi la cele sfinte. Pe deasupra, această zi este sora geamănă a zilei de marţi – aducătoare de ghinion.

Şi s-a terminat săptămâna.



Corelând ziua de Joi – singura zi în care se poate face sex cu calendarul pe 2011, o să observăm că în acest an un român credincios nu o să facă sex de mai mult de 21 ori tot anul!!! …
pentru că:
- 4 joi sunt cu cruce roşie în calendar;
- 10 joi sunt cu cruce neagră în calendar;
- 17 joi sunt în diferite posturi;
- iar 21 zile sunt libere la sex.



P.S. Sexul se face doar pentru procreere, nu pentru plăcere şi desfrâu, CLAR !...

        In restul zilelor se poate face dragoste in 4 labe ( o laba dimineata, doua la prinz si una seara )

G.S.

AM ONOAREA SA VA SALUT,


Va prezint mai jos comunicatul domnului presedinte Dogaru.

BO ale filialelor din Bucuresti si din localitatile invecinate sunt rugate sa mobilizeze membrii SCMD pt. a fi alaturi de politisti.

Chiar si filialele din judete pot veni la mitingul politistilor cu autocarele acestora (asa cum procedeaza, de exemplu, Filiala 1 Calarasi).


Cu stima,

Lt Col Dumitru Rinciog



SCMD va participa la mitingul politistilor, planificat maine, 17.05.2011, intre orele 09.30-13.00, in Piata Constitutiei

Facem apel la membrii nostri din Bucuresti, in special cei proveniti din M.A.I., sa mearga in sprijinul lor. Fiecare participant va avea asupra sa legitimatia de membru al SCMD. O delegatie a Comitetului Director al SCMD va participa oficial pentru a-si anunta sprijinul fata de cauza politistilor.


Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD


SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

Secretariat
Lt. col. (r) Rinciog Dumitru
Telefon 0725 562 223

Adresa: Bucuresti, Bd. Poligrafiei, nr.4, Sector 1
E-mail: [email protected]  Site: http://www.sindicatulcmd.blogspot.com/
Telefoane: Presedinte: 0728118094, Secretar General: 0722320859;
                   Purtator de cuvant: 0722131470, Trezorier: 0723603885


Sursa: MCP Press Agency, Colonel (r.) Vasile Zarnescu

Beleşte-ne întruna, ca pe boi,
    Şi nu ne da nici pielea înapoi,
    Dar sprijină-te permanent pe noi.
    Când mai greşim şi scoatem un oftat,
    Tu spune vreunui oaspete mirat
    Că suntem cetăţeanul turmentat.

    Tu, care n-ai biserici să te-nchini,
    Trimite-ne să ne zvârlim în spini,
    Cristosul mamii noastre de cretini!

    Cum îndrăznim chiar noi
    s-avem păreri,
    Când tu te-ai învăţat numai să ceri
    Mereu, mai multe astăzi, decât ieri
    Si, mai ales, lansează-ntruna legi
    Cu care să ne ţii şi să ne legi
    Şi să ne faci mai slabi şi mai betegi.

    Să-ţi fim din zi în zi tot mai datori,
    Dar tu până la noi să nu cobori,
    Ci să ne scuipi, de tot mai multe ori.
    Dar tu eşti animat de planuri mari,
    Cu noi, când vrei, pământul poţi
    să-l ari,
    Aşa precum au hotărât cei tari.

    Ne mai auzi că smiorcăim de plâns
    Constrânge mai amarnic ce-ai
    constrâns
    Şi dă-ne şi-o bătaie ca răspuns.
    Şi, ca să fii deplin învingător,
    Când vezi că şi bătrâni, şi tineri mor,
    Renunţă, pân’ la urmă, la popor.

    Rămâi doar tu, pe unde urme nu-s,
    Cu tot mai multe calităţi în plus,
    Un stat curat, de jos şi până sus.

Autor: Avocat Gheorghe Dinu

Am primit în urmă cu câteva minute scrisoarea de mai jos, prin internet, de la domnul Mihai Vinereanu, cunoscutul filolog din New York. O transcriu cu introducerea „diacriticelor” românești:


Stimate Domnule Profesor,

Cum vă spuneam la telefon am o mare nelămurire: cu mulți ani în urmă, pe vremea când eram student, am citit în traducere românească pe Herodot. Traducerea m-a dezamagit întrucât erau  o serie de capitole lăsate afară (netraduse). Aici la New York am recitit pe Herodot în limba engleză, desigur fără niciun fel de abrevieri. Atunci am descoperit cu mare plăcere ce spune Herodot despre Zamolxe, anume că unii greci spun că a fost elevul (sau sclavul) lui Pythagora, dar Herodot spune clar că el (Herodot) nu crede așa ceva întrucât Zamoloxis trebuie să fi trăit cu mulți ani înaintea lui Pythagora. Herodot nici nu putea să gândească altfel întrucât a fost aproape contemporan cu Pythagora (cca 569- cca 494, i. d. Ch.), iar Herodot (cca 484 - cca 425, i.d. Ch.). Cum putea să creadă Herodot aceste bazaconii ale unor greci smintiți când el s-a născut doar la 10 ani după moartea lui Pythagora? Dacă Zamolxis ar fi fost elevul lui Pythagora trebuia sa fie doar cu vreo 30-35 de ani mai în vârstă decât Herodot, poate chiar mai tînăr, astfel încât Zamolxis ar fi putut fi chiar în viață când istoricul grec scria despre el. Or acest lucru este cu neputință din moment ce religia zamolxiană avea deja o vechime considerabilă pe vremea lui Herodot. Desigur, confuzia a pornit de la faptul că religia fondată de Zamolxis avea multe în comun cu doctrina filosofică a lui Pythagora. În acest caz există doar două soluții: fie Pythagora s-a inspirat din credințele filosofico-religioase ale traco-dacilor, fie ambele au o sursă comună ( sau surse comune).

Pe de altă parte, niciun autor român nu pare să cunoască acest detaliu. Lacuna am pus-o pe seama superficialității unor autori care nu  merg direct la surse și citează la mâna a doua sau a treia. În schimb, zilele acestea am căutat pe internet să văd dacă este ceva nou despre Zamolxis. Toți comentatorii spun același lucru, fără să citeze direct autorii antici. Unul în schimb, zice că traduce direct din Herodot pasajul cu pricina, dar nici el nu "traduce" partea de frază unde Herodot spune că el nu crede ca Zamolxis să fi fost sclavul lui Pythagora, întrucât acesta a trăit cu mult timp înaintea lui Pythagora. Desigur, este de presupus că autorul articolului de pe net nu vrea să spună că a tradus direct din greacă, ci din română (articolul de pe net fiind în engleză). În acel moment am avut revelația că poate traducătorilor în limba româna "le-a scapat" din vedere acest detaliu absolut esențial pentru spiritualitatea română, care ne scoate din poziția de subordonați din punct de vedere spiritual și ne transformă în precursori și promotori ai celor mai înalte valori spirituale din Europa acelor vremuri. În acest caz avem de a face cu o crimă de neiertat, iar lumea academică românească este, de asemenea, de condamnat dacă după atâtea decenii nimeni nu a descoperit mistificarea. Eu nu pot găsi aici un Herodot în limba română, dar desigur putem găsi pe cineva care să verifice acest detaliu. În caz că traducătorii lui Herodot în limba română n-au făcut ceea ce am presupus mai sus, atunci avem de a face cu ceva mult mai grav: indolența "elitei" intelectuale românești față de adevăratele valori spirituale ale poporului român.
Care este opinia Dvs. în această problemă?

Cu stimă,

MV


      M-am grăbit să-i răspund domnului VINEREANU, felicitându-l pentru raționamentul său, perfect logic și de azi înainte aparținând marilor momente de revelație spirituală românească. Numai pentru atât și domnul VINEREANU merită recunoștința noastră, a românilor, în perpetuitate. Din fericire, mai avem și alte motive, printre care și un dicționar etimologic al limbii române, deschizător de perspective dintre cele mai atrăgătoare pentru cercetătorii autentici ai trecutului nostru istoric.
      Dar nu e vorba numai de recunoștința românilor, căci Pythagora este un moment de răscruce în istoria omenirii întregi. Iar dacă această răscruce s-a făcut prin filosofia lui Pythagora, care, cum spune Homer, a preluat și a difuzat în lumea grecească idei din religia daco-geților, atunci această răscruce este, în fapt, opera lui Zamolxis și a celor care i-au urmat învățăturile, stârnind uimirea și admirația aparte a lumii greco-romane.
     Mărturisesc că sunt numai câțiva ani de când am citit cu oarecare insistență textele lui Pythagora. Am avut totodată privilegiul de a citi și de a comenta cu autorul, Mihai Spăriosu, romanul filosofic A șaptea scrisoare, dedicat vieții lui Platon, cu numeroase trimiteri și comentarii la Pythagora. De pe urma acestor lecturi am rămas cu un sentiment ciudat, i-aș zice chiar concluzie: spiritul din textul și mai ales subtextul scrierilor atribuite lui Pythagora mi s-a părut cunoscut, cunoscut bine mie, ca cititor al Evangheliilor, al Noului Testament, ce mă aflu a fi. Mi-e teamă să nu blasfemiez ori să rătăcesc, dar în această parte a Bibliei spiritul învățăturii pythagoreice îmi pare mult mai viu, mai prezent decât ceea ce s-ar putea numi spiritul sau moștenirea din Vechiul Testament.
     Cu alte cuvinte, mi-este mult mai ușor să identific rădăcini ale creștinismului, ale „pledoariei” christice, în textele phytagoreice decât în textele vetero-testamentare... Îndeosebi la nivelul intuitiv, al impresiei la lectură, la nivelul noutății specifice pe care o aduce creștinismul, este ușor să legi, așa cum au făcut-o deja unii, pe Pythagora de Iisus. Precursor al lui Iisus a fost considerat și Zamolxis, cum bine se știe. Datorită domnului VINEREANU însă putem fi siguri că însuși Pythagora a avut un nobil precursor. Fie direct prin Zamolxis, fie pe altă cale, Pythagora a luat cunoștință de religia și alte învățături ale geto-dacilor și a fost marcat de ele, iar prin el întreaga spiritualitate europeană, creștină, își are rădăcini nord-dunărene.
     Dacă Zamolxis ar fi fost elevul lui Pythagora, așa cum bine observă domnul VINEREANU, Zamolxis și Herodot ar fi fost contemporani, practic. Nu ar fi avut vreme, în două-trei decenii, să se închege o religie de care să se ducă vestea așa de departe, din Dacia până la greci. Nici chiar succesiunea inversată, pe care o propune și o demonstrează impecabil domnul VINEREANU, nu e de luat în seamă decât cu condiția de a introduce între Zamolxis și Pythagora un interval de timp mai mare. Cel puțin timpul necesar pentru ca o religie să se închege și să se impună unui popor întreg. Căci, nota bene, principala deosebire între Zamolxis și Pythagora pare a fi aceea că primul a predicat pentru întreg poporul dacic, pentru „tot natul”, în vreme ce Pythagora a considerat că numai puțini dintre grecii săi puteau avea acces la învățătura mântuitoare. Aveau pregătirea spirituală absolut necesară! Ceea ce apropie o dată mai mult zamolxianismul de creștinism, de învățătura cristică, atât de „democratică”.
     Mă grăbesc să închei, pentru a aduce cât mai repede la cunoștința publicului textul domnului MIHAI VINEREANU, text care va face istorie, sunt convins. Sper să aibă parte de comentarii aplicate și decente, fără exaltările semidocte ale celor „scrântiți întru Zamolxis”, care au îngreunat până acum de atâtea ori percepția corectă, la nivelul publicului larg, a moștenirii din substratul geto-dacic al plămadei noastre etnice.
     Fac totuși o precizare: în traducerea românească, inclusiv cea publicată în Fontes Historiae volumul I, nu este omisă fraza prin care Herodot se îndoiește că Zamolxis a putut fi elevul sau sclavul lui Pythagora. Accentele critice la adresa celorlalți filologi și istorici români sunt așadar puțin prea dure, mai ales dacă ne gândim că și lui Mircea Eliade i-a scăpat „detaliul” pe care domnul VINEREANU l-a remarcat, iată, primul, primul dintre toți cei care s-au ocupat de istoria veche a românilor, a grecilor: Zamolxis, dacă comparăm când au trăit Pythagora și Herodot, deducem lesne că nu putea fi mai tînăr decât Pythagora, ci mult mai în vârstă. Iar legătura pe care o face Herodot și alți greci între Zamolxis (religia geto-dacilor) și Pythagora, presupune o anterioritate consistentă a lui Zamolxis și a religiei sale față de Pythagora. Nu de azi pe mâine se constituie o religie, un sistem de credințe urmate de un popor întreg, la care se adaugă timpul necesar pentru ca faima acelei religii să depășească propriile fruntarii.
     În mod deosebit suntem nevoiți să înregistrăm o vechime mult mai mare a monoteismului geto-dacic, aceasta fiind una dintre concluziile cele mai importante la care ne deschide calea domnul MIHAI VINEREANU.
     Deocamdată atât, din mulțimea de sugestii, ipoteze și comentarii pe care le îngăduie raționamentul, revelația domnului MIHAI VINEREANU! Să ne trăiască!


                                                                                     Ion Coja
13 mai 2011, București

Sursa: MCP Press Agency, Vasile Zărnescu

Buline colorate pe alimente, in functie de cat de sanatoase sunt, a decis Senatul

Alimentele vor avea inscriptionate pe etichete buline rosii, portocalii sau verzi, in functie de gradul de risc asupra sanatatii, potrivit proiectului de lege adoptat astazi de Senat.

Bulina va avea un diametru de 1.5 cm, iar culoarea variaza in functie cat este de periculos produsul alimentar respectiv pentru sanatatea consumatorului.

Bulina verde marcheaza un produs alimentar sanatos, care nu prezinta vreun risc pentru sanatate.

Bulina portocalie semnalizeaza ca produsul respectiv trebuie consumat cu moderatie, iar bulina rosie atentioneaza ca produsul alimentar in cauza contine substante sau aditivi alimentari care pot avea efecte daunatoare asupra sanatatii.

Criteriile de acordare a bulinelor vor fi stabilite de Ministerul Sanatatii, in functie de tipul si cantitatea aditivilor alimentari.

Propunerea legislativa a fost initiata de senatorul PDL Florian Staicu si a fost aprobata astazi in Senat cu 54 voturi "pentru", 42 "impotriva" si trei abtineri.

A. P.

http://www.tagged.com/group.html?ect=52 … 351590_0_0

Sursa: MCP Press Agency, Fina Cilian

In general evitati ORICE contact necunoscut si retelele de socializare
            (mai ales nu postati informatii despre dv.) FOLOSITI BCC!!!!!
             

         
        Informatii utile
         
         
                   Un nou tip de frauda face ravagii: esti sunat de cineva care se da drept operator la
        Cosmote,Orange sau Vodafone. Poate fi un fost angajat al firmei respective, pentru ca are
        acces la baza de date. Iti spune ca e ceva in neregula cu factura ta si te roaga sa tastezi un
        cod de cifre.
        Daca ai facut asta, ii incarci cartela respectivului cu 300 EURO!
        Da mai departe daca vrei sa ajuti si pe altii.
        Cu respect, Adrian Daniel Apostol - Referent - Biroul Instante si Proceduri Judiciare -
        Directia Juridica - Tel: 0372262306
         

        Informare a Ministerului de Interne

        In atentia tuturor detinatorilor  de telefoane mobile:


        Daca un corespondent lasa un mesaj sa apelati numarul 06 07 74 52 41.
         Nu apelati în nici  un caz acest numar; factura  dumneavoastra va fi foarte  mare.
        Aceasta informatie, transmisa de Oficiul Central de  Stopare a Terorismului, a fost
        comunicata în masa.
          Dupa un timp escrocii au gasit un alt  sistem pentru utilizarea frauduloasa mobilelor..
        Ei va apeleaza pe GSM, se prezinta ca fiind "Provider" Orange , Cosmote (sau orice
        retea in care sunteti abonat), va cer sa introduceti un cod care este 09 # explicându-va
        ca este vorba de o verificare a  mobilului dumneavoastra.
        NU TASTATI IN NICI UN CAZ CODUL INDICAT SI  INCHIDETI IMEDIAT.
          Hotii dispun de dispozitive ce le permit sa citeasca cu acest cod cartela SIM.   
          Nu le ramâne decât sa creeze o noua cartela (sau oricat de multe) cu care vor vorbi in
        contul tau.
        Aceasta frauda se practica în mod curent si este, deci, necesar ca aceasta informatie sa
        fie difuzata rapid unui numar cât mai mare de persoane.
                   


        ATENTIE
        de transmis URGENT

                 Daca aveti un apel telefonic si pe mobil se afiseaza "A C E" nu raspundeti;
        anulati apelul.
                Este un virus care distruge cartela SIM si distruge mobilul.
        Aceasta a fost confirmata de Motorola, Sagem si Nokia 

        In atentia utilizatorilor  Internetului
        RUGAM TRIMITETI ACEST AVERTISMENT PRIETENILOR,
        FAMILIEI, ETC....

                Fiti vigilenti în urmatoarele zile!
            Nu deschideti niciun mesaj care are atasata o fila numita "Invitatie", indiferent
        cine o trimite.
                Este un virus care deschide o Flacara Olimpica. Aceasta "arde" întregul hard
        disc al computerului dvs.
                Acest virus va fi trimis de la cineva care are adresa dvs. de email în lista de
        contact, de aceea trebuie sa trimiteti acest email  tuturor contactilor.
               E mai bine sa primiti acest mesaj de 25 de ori, decât sa primiti virusul si 
        sa-l deschideti.
               Daca primiti un mail cu denumirea de 'invitatie", chiar trimis de un prieten,
        nu-l deschideti si scoateti-l din computer imediat.
               Acesta este cel mai periculs virus anuntat de CNN; a fost clasificat de Microsoft
        ca fiind cel mai distructiv virus introdus vreodata in retea.
               Acest virus a fost descoperit de cateva zile de catre McAfee si înca nu exista
        remediu pentru el.

               Prof. univ. dr. ing. Constantin Nitu
                   Academia Tehnica Militara

3,266

(2 replies, posted in MEREU CONTAMINĂM POPORUL !)

MEZELURILE GROAZEI

 
Este bine macar sa stiti .......


Nu mai puteti spune ca n-ati stiut! 
"Nu pot fi digerate de tubul digestiv, decât în zece ani. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor , dar şi a celei mai urâte forme de   cancer - cel colonorectal ", spune Mencinicopschi. 


Secretele industriei cărnii: chimicalele din salamuri 

Aditivii  sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera. Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ zece kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 28-30 de grame de produse din carne .
Anul trecut,  media ţărilor europene mergea către aproape 100 de grame consumate zilnic. Totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este printre cele mai slabe din Europa , asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ce pun în farfurie. 

Slănină multă şi injecţii cu apă 

În unităţile de producţie mari şi în abatoarele tehnologizate, sacrificările de animale sunt rare. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi , iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a crenvurştilor.

Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia sau alte grăsimi hidrogenate . Malaxarea se face într-un recipient mare de metal, în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul. Din saci de rafie se adaugă făina de soia , şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi . Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne. Ambalarea se face în membrane de plastic, care, uneori, ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului .

De cealaltă parte, produsele "premium" , ca pastrama, muşchiul sau cotletul , sunt injectate cu saramură şi fosfaţi , compuşii care reţin cea mai multă apă.

Injectarea se face cu o maşină specială cu ac, iar vidarea maschează că produsul e umplut cu apă. Saramura , care trage foarte mult din greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul .

E-urile sunt importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt prafuri obţiunite prin deshidratare.

Departe de "mâncatul sănătos" 

Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele "eco", sunt pline de chimicale.

Cel mai mult, însă, atrage atenţia asupra intoxicării cu reclame: " Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun . Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici".

Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.

Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă.

Medicii spun că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. În schimb, pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase. "Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne . În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Dintre cei mai periculoşi sunt fosfaţii , care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase . Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii", spune Gheorghe Mencinicopschi.


SCUMP.  80% din carnea tranşată merge pentru specialităţi, ca pastrama şi cotletul 

Etichetele fără valoare 

Specialistul în sănătate alimentară atrage atenţia că potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile mai scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau de pendenţă: " Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu . Efectul nu-i imediat, dar mâncând şi mâncând, duce la obezitate ".

Din lista lungă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe pentru organism. " Roşul carmin se extrage dintr-o insectă. În procesul chimic de extracţie, se foloseşte aluminiul. Consumul distruge celulele nervoase şi riscul cel mai mare îl reprezintă Alzhaimerul", explică Gheorghe Mencinicopschi.

Aspectul de "delicios" al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul de cartofi , care au chiar 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam.

"Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta într-un produs din carne. Pentru că nu vor să fie scrupuloşi, producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor", spune Mencinicopschi.

AMENINŢĂRI 

Bolile care ne urmăresc 

Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani, femeile vor suferi de osteoporoză . Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi..

Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care, pe lângă faptul că reţin apă, au rolul de a omogeniza.


44% CARNE 

Cârnaţi Cabanos 

Conţine:  carne de porc inferoară - cu slănină şi şorici - 44%, carne de vită - 16%, faină de soia - 40% . Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare.

Aditivi: stabilizatori: (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidant (acid ascorbic), potenţiator de gust, glutamat monosodic (aditiv care provoacă apetit mare şi dependenţă), zaharuri - dextroză, lactoză, colorant natural: carmin, conservant - nitrit de sodiu si nitrat de potasiu.

Pentru omogenizare se mai folosesc grăsimile vegetale . Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75 de grade C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.



60% CARNE 

Cârnaţi de porc

Conţine:  carne de porc 60%, cu slănină şi şorici, proteină vegetală din soia nemodificată genetic, apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural - carmin, conservanţi: nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu . 

Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul , măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.

60% CARNE 

Cotlet de porc

Conţine:  cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20%- 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac.

Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi, potenţiatori de gust.

Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial.. 14 porţii de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică , care este foarte gravă.

Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest. Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.

62% CARNE 

Lebărwurst

Conţine:  carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe - inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%. Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă aditivii - colorantul alimentar - carmin, antioxidanţi, amidon de cartofi.

Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75 de grade C.

Un lebărwurst "tradiţional" trebuie să conţină mai puţin de şase grame de sare la 100 de grame de produs şi, în principiu, să aibă cel mult trei aiditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile.

Un produs mai puţin conservat îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.

80% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI 

Parizer de porc

Conţine:  80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate),   faină de soia , proteină vegetală , amidon, condimente - sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). 

După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75 de grade C. Din cauza amidonului şi a fibrelor din soia, conferă starea de saţietate.

În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, care este prelucrată cu utilaje speciale.. Această pastă poate conţine şi resturi de piele, chiar şi oase. 

60% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI 

Salam de vară

Conţine:  60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară - adică ceea ce se poate prelucra din picioare, gât - mix de condimente - sare, boia, piper sau extract de condimente - aditivi care imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant - carmin, glutamat de sodiu (E 261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr.

Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (de plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin patru-cinci zile.

În alte cazuri, se adaugă agent de afumare.


40% SARAMURĂ 

Pastramă

Conţine:  carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate.

Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust.

Carnea stă în sos timp de trei până la cinci zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid.

Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.

70% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI 

Şuncă de porc

Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă.. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici) - proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant - carmin.

Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori..

Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare.

Apoi, compoziţia se pune în forme metalice care se ţin la un tratament termic de 75 de grade Celsius. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid. 

Sursa: MCP Press Agency, Filonia MAXIM

Comunicat de presa


Marţi, 10 mai 2011, la ora 10.00, Vicepreşedintele Senatului României,
domnul Cristian Diaconescu,  a organizat la Palatul Parlamentului, masa
rotundă cu tema:PREZENTUL ŞI VIITORUL COOPERĂRII STATELOR DIN
REGIUNEA MĂRII NEGRE”, la care au fost invitaţi şefii misiunilor
statelor riverane Mării Negre.

Temele discutate au privit relaţiile dintre Parlamentele naţionale ale
acestor state şi rolul acestora în sprijinul politic pe care parlamentele
îl acordă proiectelor comune de interes regional. Subiectele tratate au
vizat de asemenea: dezvoltarea infrastructurii inelare în jurul Mării
Negre, combaterea traficului ilegal şi schimbul de informaţii în acest
sens, precum şi răspunsul comun în faţa ameninţărilor teroriste. De
asemenea, s-a mai discutat despre proiectele transfrontaliere privind
protecţia mediului şi cooperarea vamală.

Statele riverane au mai fost consultate în legatură cu organizarea la
Bucureşti a unei reuniuni extinse privind chestiuni de securitate de
interes regional, într-o formă lărgită, sub auspiciile Parlamentului
României.

La finalul mesei rotunde, Vicepreşedintele Senatului, domnul Cristian
Diaconescu, a avut o întrevedere separată cu Ambasadorul Republivii
Moldova, Excelenţa Sa, Iurie Reniţă, cu care a avut discuţii legate de
organizarea Comisiei Mixte pentru Afaceri Europene între Parlamentele
celor două ţări precum şi teme comune privind securitatea regională şi
cooperarea dintre România şi Republica Moldova.


Vicepresedinte al Senatului Romaniei,
Cristian Diaconescu

Pe lângă iniţiativele legislative de care avem acum nevoie urgentă:

"Notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 5 mai 2011, a următoarelor iniţiative legislative:

1. Propunerea legislativă privind introducerea cotei obligatorii de reprezentare politică a femeilor în Parlamentul României.
2. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată.
3. Propunerea legislativă privind modificarea art. 138) alin. (6) al Legii nr. 169/2010 privind procedura insolvenţei.
4. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului.
5. Propunerea legislativă privind completarea art. 9 din Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, Legea caselor naţionalizate.
6. Propunerea legislativă privind modificarea art. 5, alineatul (4), din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
7. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 1 din Legea nr. 192 din 14/10/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 695 din 18/10/2010, privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
8. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
9. Propunerea legislativă privind introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.
10. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
11. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
12. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 3, din 22 februarie 2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare.
13. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 7, alin. (9) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
14. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.
15. Propunerea legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică a celor ce candidează pentru obţinerea de funcţii de demnitate publică, în administraţia locală sau care ocupă funcţii de înalt funcţionar public sau îndeplinesc calitatea de secretar general, secretar de stat sau ministru în cadrul ministerelor",

https://www.senat.ro/ProgramLucruZi.asp … c9b2c6cebd

să nu uităm cât de mari sânt preocupările noastre cotidiene şi care sunt lucrurile importante.

CONCENTRAŢI-VĂ PE PROTEJAREA VIEŢII !

http://concentrativapeprotejareavietii. … ietii.html


Sursa: MCP Press Agency, Mihaela Dorobanţu

Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut!

Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.

De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!

Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!

De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!

Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei, deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea - o mărturisesc - totală! Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumeşte. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut şi acele doamne care au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită stare. Femeia este conştientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu glumeşte asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd şi de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama şi o vedeam cu câtă forţă lucrează o zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă, şi de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii. Şi, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea creşte şi mai mult. Nu că aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulţumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina noastră de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu uită nimic! Nici un amănunt!

Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.

Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!



Sursa: MCP Press Agency, Geta Sidovici

Pentru multe persoane caderea parului reprezinta o adevarata problema. Le face sa se simta mai putin atragatoare, afectandu-le in special relatiile cu sexul opus. Dar tu nu trebuie sa faci parte din aceasta categorie de persoane(cu par rar ). Foloseste singurul medicament cu uz extern aprobat in SUA si Marea Britanie pentru a trata alopecia(chelirea) si recapata-ti increderea in tine!

Tratamentul pentru regenerarea parului  Kirkland Signature contine minoxidil 5 %, o concentratie net superioara majoritatii produselor de pe piata care au o concentratie de doar 2 %.

Citeste articolele de pe site-ul nostru despre caderea parului si alege un tratament impotriva caderii parului potrivit pentru tine!

Incearca Minoxidil 5 % Kirkland tratament pentru regenerarea parului !
Acesta contine acelasi ingredient activ ca si Rogaine sau Hairgrow, dar la un pret mult mai avantajos si este produs de compania farmaceutica Pfizer.

Profita de oferta noastra si cumpara acum la cel mai bun pret de pe piata!

http://www.terapiaparului.ro/

3,271

(0 replies, posted in MULŢI CÂINI PERICULOŞI)

Primul număr, "MESAGERUL CĂII PĂGÂNE",

supliment al ziarului "MOMENTUL COMUNICĂRII PUBLICE"

"MANIFESTUL CĂII PĂGÂNE"

Protecţia socială este sub orice critică !

Şi-n aceste condiţii, ne mai mirăm,
de ce este sănătatea cetăţenilor în pericol în România ?

Alimentele sunt tot mai mult, sintetice !
Protecţia mediului, lasă de dorit !
Apa potabilă, a devenit o “sperietoare” !

Notă:

APA POTABILĂ ESTE ASTĂZI, MIZERABILĂ !

(Ph-ul din apa potabilă are valori apropiate cu ph-ul din urină!!!)

De români (europeni), totuşi, nu se ocupă astăzi, CiNeVa ?

http://www.tagged.com/mescpagane#h=0_0_0_0_0
http://mesagerulcaiipagane.blogspot.com … agane.html

Sursa: MCP Press Agency
Fondatorul MCP (MASS COMMUNICATION POWER)

Primul număr, "MESAGERUL CĂII PĂGÂNE",

supliment al ziarului "MOMENTUL COMUNICĂRII PUBLICE"

"MANIFESTUL CĂII PĂGÂNE"

Protecţia socială este sub orice critică !

Şi-n aceste condiţii, ne mai mirăm,
de ce este sănătatea cetăţenilor în pericol în România ?

Alimentele sunt tot mai mult, sintetice !
Protecţia mediului, lasă de dorit !
Apa potabilă, a devenit o “sperietoare” !

Notă:

APA POTABILĂ ESTE ASTĂZI, MIZERABILĂ !

(Ph-ul din apa potabilă are valori apropiate cu ph-ul din urină!!!)

De români (europeni), totuşi, nu se ocupă astăzi, CiNeVa ?

http://www.tagged.com/mescpagane#h=0_0_0_0_0
http://mesagerulcaiipagane.blogspot.com … agane.html

Sursa: MCP Press Agency
Fondatorul MCP (MASS COMMUNICATION POWER)

3,273

(0 replies, posted in MASELE CONDUC PUTEREA)

Primul număr, "MESAGERUL CĂII PĂGÂNE",

supliment al ziarului "MOMENTUL COMUNICĂRII PUBLICE"

"MANIFESTUL CĂII PĂGÂNE"

Protecţia socială este sub orice critică !

Şi-n aceste condiţii, ne mai mirăm,
de ce este sănătatea cetăţenilor în pericol în România ?

Alimentele sunt tot mai mult, sintetice !
Protecţia mediului, lasă de dorit !
Apa potabilă, a devenit o “sperietoare” !

Notă:

APA POTABILĂ ESTE ASTĂZI, MIZERABILĂ !

(Ph-ul din apa potabilă are valori apropiate cu ph-ul din urină!!!)

De români (europeni), totuşi, nu se ocupă astăzi, CiNeVa ?

http://www.tagged.com/mescpagane#h=0_0_0_0_0
http://mesagerulcaiipagane.blogspot.com … agane.html

Sursa: MCP Press Agency
Fondatorul MCP (MASS COMMUNICATION POWER)

Primul număr, "MESAGERUL CĂII PĂGÂNE",

supliment al ziarului "MOMENTUL COMUNICĂRII PUBLICE"

"MANIFESTUL CĂII PĂGÂNE"

Protecţia socială este sub orice critică !

Şi-n aceste condiţii, ne mai mirăm,
de ce este sănătatea cetăţenilor în pericol în România ?

Alimentele sunt tot mai mult, sintetice !
Protecţia mediului, lasă de dorit !
Apa potabilă, a devenit o “sperietoare” !

Notă:

APA POTABILĂ ESTE ASTĂZI, MIZERABILĂ !

(Ph-ul din apa potabilă are valori apropiate cu ph-ul din urină!!!)

De români (europeni), totuşi, nu se ocupă astăzi, CiNeVa ?

http://www.tagged.com/mescpagane#h=0_0_0_0_0
http://mesagerulcaiipagane.blogspot.com … agane.html

Sursa: MCP Press Agency
Fondatorul MCP (MASS COMMUNICATION POWER)

3,275

(0 replies, posted in MILA CELUI PUTERNIC)

Primul număr, "MESAGERUL CĂII PĂGÂNE",

supliment al ziarului "MOMENTUL COMUNICĂRII PUBLICE"

"MANIFESTUL CĂII PĂGÂNE"

Protecţia socială este sub orice critică !

Şi-n aceste condiţii, ne mai mirăm,
de ce este sănătatea cetăţenilor în pericol în România ?

Alimentele sunt tot mai mult, sintetice !
Protecţia mediului, lasă de dorit !
Apa potabilă, a devenit o “sperietoare” !

Notă:

APA POTABILĂ ESTE ASTĂZI, MIZERABILĂ !

(Ph-ul din apa potabilă are valori apropiate cu ph-ul din urină!!!)

De români (europeni), totuşi, nu se ocupă astăzi, CiNeVa ?

http://www.tagged.com/mescpagane#h=0_0_0_0_0
http://mesagerulcaiipagane.blogspot.com … agane.html

Sursa: MCP Press Agency
Fondatorul MCP (MASS COMMUNICATION POWER)